FinTech-ul Revolut, cu peste 1 milion de utilizatori în România, anunță extinderea accesului la platforma de tranzacționare pentru utilizatorii Standard și Premium din România.

În urma acestei decizii, toți utilizatorii români pot accesa în acest moment soluția de tranzacționare ce inițial a fost lansată doar pentru utilizatorii metal în luna august a anului trecut.

Utilizatorii Revolut pot să tranzacționeze acțiuni la peste 750 de companii din Statele Unite ale Americii și pot descărca extrase lunare direct din aplicație. Lista companiilor în care utilizatorii pot investi conține companii cu nume sonore la nivel global, printre care se numără Amazon, Alphabet, Tesla, Ford, Nike, Netflix, Facebook și multe altele.

Utilizatorii Standard vor putea efectua lunar 3 tranzacții fără comisioane, în timp ce pentru clienții Premium numărul este de 8 tranzacții. Fiecărei tranzacții care depășește aceste limite i se va aplica un comision de 5 lei. Utilizatorii Revolut Metal pot efectua lunar un număr nelimitat de tranzacții fără comisioane. Revolut aplică în o taxă anuală de custodie de 0,01%, raportată la valoarea totală a portofoliului fiecărui client.

Ordinele la piață instantanee le permit utilizatorilor Revolut să cumpere acțiuni la valoarea de piață actuală, iar aceștia primesc în timp real actualizări de preț și informații despre performanța acțiunilor. Limita acestor ordine este acum de 10.000 de dolari americani (de la o limită inițială de 1.000 de dolari americani).

Citeste si:
Pe ce au cheltuit banii utilizatorii Revolut în perioada stării de...
Pe ce au cheltuit banii...

Această platformă de tranzacționare de acțiuni este facilitată de către Revolut Trading. Nici Revolut, nici Revolut Trading nu oferă consiliere de investiții, iar fiecare investitor ar trebui să ia propriile decizii sau să solicite consiliere independentă în cazul în care nu este sigur în legătură cu oportunitatea/gradul de adecvare al oricărei investiții pentru propriile circumstanțe sau nevoi.

Valoarea investițiilor poate să urce sau să coboare și astfel poți primi mai puțin decât investiția inițială sau poți pierde valoarea întregii investiții inițiale. Performanțele trecute nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Fluctuațiile de schimb valutar pot afecta în mod negativ profitul pe ansamblu al investiției originale.
Revolut Trading nu oferă și nu poate controla prețurile pentru instrumentele pe care le-ai putea cumpăra sau vinde prin intermediul aplicației .

Prețul de piață al instrumentelor este influențat de o gamă largă de factori și se poate modifica rapid și neașteptat, ceea ce înseamnă că valoarea instrumentelor respective și profiturile și pierderile tale conexe cu privire la pozițiile tale se pot și ele modifica rapid și neașteptat.

Printre alte lucruri, prețurile instrumentelor pot fi supuse discontinuităților (gapping – atunci când prețul instrumentelor se deschide semnificativ mai sus sau mai jos față de prețul de închidere din ziua precedentă) și prețurilor efective (slippage – atunci când prețul la care este executat un instrument este diferit de prețul la care a fost cotat la momentul depunerii ordinului), în special în perioadele de volatilitate a pieței.

Revolut Trading Ltd (FRN. 832790) este reprezentant desemnat al Sapia Partners LLP, societate autorizată și reglementată de Autoritatea pentru Conduită Financiară din Regatul Unit. Sediul social al Revolut Trading Ltd este 9th Floor 107 Cheapside, Londra, EC2V 6DN, Regatul Unit.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
CEC și-a mărit profitul în ciuda crizei coronavirusului
Setari Cookie-uri