O bună parte dintre români au uitat ce înseamnă criza economică, iar o parte dintre ei, în special cei tineri, nici nu au trăit până acum o perioadă de recesiune și vor fi nevoiți să învețe ‘din mers’ cum să își controleze cheltuielile și să se adapteze la noile realități economice, spune Serge Offers, CFO ING Bank România.

“În ultimul deceniu au fost numeroși ani de creștere economică progresivă. Oamenii aproape s-au obișnuit cu creșteri salariale de două cifre, dar acum trebuie să se obișnuiască cu noua realitate, în care salariile nu vor mai crește precum în trecut și chiar vor îngheța. Oamenii sunt neobișnuiți cu crizele, în special tinerii. În perioada următoare vor trebui să își ajusteze obiceiurile de cheltuială”, a declarat Serge Offers.

Vom discuta cu reprezentanții ING Bank despre "noua normalitate" a serviciilor financiare și în cadrul Future Banking - virtual edition. Te poți înscrie gratuit AICI.

Salariile angajaților români au urcat în medie cu 5% anul trecut, în toamna lui 2019 specialiștii în recrutare așteptându-se ca trendul să continue și în 2020, cu industriile auto și IT lidere la creșteri. Totuși, criza provocată de noul coronavirus a dat peste cap orice calcule, angajații români fiind în prezent mai degrabă interesați de păstrarea locurilor de muncă, decât de creșterea salariilor.

Citiți și FMI prognozează că economia României va înregistra o contracţie de 5% în 2020, iar rata şomajului va trece de 10%

Citeste si:
Noi schimbari in conducerea ING Bank Romania!
Noi schimbari in conducerea...

Oamenii sunt neobișnuiți cu crizele, în special tinerii. În perioada următoare vor trebui să își ajusteze obiceiurile de cheltuială

“Trebuie să ne obișnuim cu ideea că următorii 4-5 ani nu vor mai fi ca în trecut. Nu doar oamenii trebuie să se obișnuiască cu noua realitate, ci și companiile. Acestea trebuie să găsească soluții să se dezvolte chiar dacă avem mai puțină creștere economică și mai puțin consum”, spune Offers.

CFO-ul ING consideră că o creștere economică bazată pe consum nu este neapărat un lucru rău, atât timp cât respectivul consum este determinat de creșterea veniturilor. Adevărata problemă apare însă atunci când consumul este generat în primul rând de credite și împrumuturi, care pot limita stilul de viață al populației.

Băncile au tot interesul să aibă clienți care își pot plăti împrumuturile. Nicio banca nu vrea să aibă clienți care să nu își poată plăti datoriile.

Citeste si:
Provizioanele au “mușcat” serios din profitul ING România în primul...
Provizioanele au “mușcat”...

Economisiți în moneda în care cheltuiți. Nu riscați să faceți speculații

Întrebat cu privire la moneda în care românii ar trebui să își țină economiile în timpul acestei perioade nesigure, CFO-ul ING le-a recomandat românilor să evite speculațiile valutare în acest sens.

“Economisiți în valuta în care aveți cheltuieli. Da, dacă leul se depreciază ușor ai putea spune că te protejezi trecând la euro. Problema este că atunci când ții banii în euro dobânda bancară este foarte redusă, practic zero, în vreme ce la economiile în lei primești totuși o bonificație. De asemenea, dacă ai cheltuieli în lei, nu m-aș expune la riscul unei deprecieri rapide a euro, care ar putea să provoace probleme serioase”, a declarat Serge Offers.

ING Bank estimează că nivelul cursului leu-euro va ajunge la 4,88 la finalul acestui an, în condițiile în care BNR va putea să mențină lucrurile sub control, având în vedere rezervele valutare ridicate pe care le deține. Luni, BNR anunțase un curs de schimb oficial de 4,8295 lei/euro.

Cele mai mari dobânzi la depozite în lei înregistrate în prezent ajung la 4%/an. În schimb, dobânzile la euro nu depășesc 0,8%, potrivit statisticilor Finzoom.ro.

Citeste si:
Unde te vezi peste cinci ani? Cu acest job poți ajunge să câștigi...
Unde te vezi peste cinci ani?...

Sursa foto: ING

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
Aurul ajunge la un maxim istoric, iar leul se depreciază uşor faţă de euro
Setari Cookie-uri