Noul coronavirus a dat peste cap atât economia mondială, cât și planurile de vacanță ale oamenilor. De la debutul pandemiei până în prezent, obiceiurile financiare s-au schimbat considerabil în cadrul fiecărei categorii de vârstă, iar oamenii sunt îngrijorați de o posibilă criză financiară. De aceea, cheltuielile se reduc la produse de strictă necesitate, iar banii sunt puși deoparte.

Frica de îmbolnăvire, de pierdere a locului de muncă și planurile anulate îi obligă pe oameni să petreacă mai mult timp acasă și să-și schimbe prioritățile. Iată cum și-au schimbat oamenii obiceiurile financiare odată cu apariția virusului:

Mai mulți bani trimiși în UE

În anul 2018, românii din străinătate au trimis în țară aproape 3 miliarde de euro, însă în acest an, cifrele arată o creștere a sumelor trimise din România spre Europa. Cauzele principale pentru această modificare sunt fie situația precară a oamenilor care au rămas fără un loc de muncă în această perioadă sau suspendarea serviciilor agențiilor de transfer. Românii din țară au sărit în ajutorul membrilor familiei care se află încă în străinătate și suferă de pe urma crizei cauzate de coronavirus. Aceștia pot transfera bani online, iar plata valutara este la îndemâna oricui. Companiile din România semnalează că în această perioadă s-a ajuns la un procent de 40% din volumul care se înregistra înainte de criza sanitară.

Consumatorii cheltuie strategic

Oamenii continuă să cheltuie sume chiar mai mari când vine vorba de produse alimentare sau pentru casă. Obiceiurile s-au schimbat însă, iar consumatorii au devenit mai interesați de echipamente de home entertainment. În special tinerii și familiile cu copii cumpără mai multe produse de tipul jocurilor video, puzzle-urilor și echipamentelor specifice. De la console pentru jocuri video și televizoare, la diferite device-uri și accesorii, oamenii caută metode de a se putea relaxa acasă și de a găsi activități pentru copiii care petrec tot mai mult timp acasă. În țări precum China, odată cu ridicarea restricțiilor, s-a putut observa o creștere a vânzării de combustibil, produse din categoria wellness sau servicii de îngrijire a animalelor de companie. În același timp, specialiștii observă că, odată ce oamenii își aleg categorii specifice de produse și servicii pentru care cheltuie mai mult decât înainte, multe alte categorii vor fi complet ignorate.

Generația millennials cumpără mai mult online

În ciuda faptului că generațiile tinere sunt mai puțin afectate de noul coronavirus, tinerii sunt cei care apelează cel mai des la serviciile online. Fie că este vorba de cumpărături de produse precum articolele vestimentare sau de comandarea meselor zilnice, generația millennials și Z continuă să facă mai puține cumpărături în locații fizice. Statisticile arată că produsele precum încălțămintea nu se mai află printre prioritățile consumatorilor, însă mulți oameni cumpără online cadouri pentru cei dragi, pe care nu pot să-i viziteze încă sau de care trebuie să stea departe o perioadă mai lungă de timp. Încurajarea comenzilor online a fost influențată și de businessurile și firmele mici care au implementat livrarea la domiciliu odată cu instalarea stării de urgență. Acest lucru le-a permis tinerilor să-și comande produse de la micii producători locali și să profite de o gamă de alimente proaspete și sănătoase.

Obiceiurile financiare sunt într-o continuă schimbare, iar echilibrul va fi restabilit abia după ce situația cu care se confruntă întreaga lume va fi lămurită și rezolvată. Specialiștii avertizează că un vaccin împotriva noului coronavirus va apărea abia spre finalul anului viitor. Așadar, cheltuielile oamenilor se vor modifica în funcție de restricțiile impuse, dar și de instalarea unei posibile recesiuni.

Sursa foto: pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri