Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în iunie 2020, la 4,81 miliarde de lei, în creştere cu 1,4% faţă de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 4%, la 1,961 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în iunie, 183,977 miliarde de lei (cu 1,28% peste valoarea din luna precedentă), din care 67,132 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 112,405 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie, scrie Agerpres.

Creditele în valută totalizau 90,073 miliarde echivalent lei în iunie 2020 (cu 1,07% mai puţin faţă de mai 2020), din care 51,095 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 33,316 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii iunie, credite în lei restante în sumă de 1,925 miliarde de lei (1,891 miliarde de lei în mai) şi în valută de 765 milioane de lei, echivalent (816,4 milioane de lei în mai).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 65,667 miliarde de lei (64,861 miliarde de lei luna precedentă), iar al celor în valută la 46,272 miliarde de lei (46,614 miliarde de lei în mai).

Sursa foto: create jobs 51 / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri