Sistemul fiscal din România este unul competitiv, iar Guvernul nu are intenţia să-l modifice, a declarat premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.

„Sistemul fiscal din România este competitiv, care permite existenţa unei atractivităţi pentru investiţii. Nu avem intenţia să modificăm acest sistem fiscal. Vrem să asigurăm creşterea economică, care duce automat la creşterea veniturilor. Sigur, trebuie să ţinem cheltuielile la un nivel acceptabil. De asemenea, ne pregătim să folosim fondurile europene pentru a putea veni în sprjinul susţinerii în special a acelor cheltuieli care pot fi finanţate din fonduri europene”, a spus premierul, la finalul unei întâlniri cu echipa de campanie.

Declarațiile premierului vin pe fondul creșterii galopante a deficitului bugetar, creștere provocată atât de scăderea încasărilor, cât și de avansul cheltuielilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri