Revolut, platforma financiară globală cu peste 13 milioane de utilizatori în întreaga lume, precizează că românii au călătorit cu 58% mai puțin față de vara trecută. Revolut a analizat pe parcursul verii obiceiurile de cheltuire și destinațiile de călătorie ale utilizatorilor români, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Datele astfel obținute confirmă faptul că numărul de utilizatori care a călătorit vara aceasta a scăzut semnificativ.

Utilizatorii Revolut cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani sunt cei care au călătorit cel mai mult vara aceasta, în ciuda restricțiilor impuse în contextul pandemiei globale. Aceștia au călătorit de 4 ori mai mult decât persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 54 de ani, precizează reprezentanții Revolut.

Cele mai populare destinații de vacanță

Cele trei destinații de vacanță din topul preferințelor românilor în 2020 rămân aceleași cu cele din 2019: Bulgaria, Grecia și Ungaria. Cu toate acestea, vedem o schimbare la următoarele destinații din top: dacă în 2019 românii au ales Italia și Marea Britanie ca destinații de vacanță, anul acesta au preferat Franța și Austria.

Cheltuieli pe categorii

Românii au retras mai mult numerar în timpul vacanței în 2020. În medie, românii au retras echivalentul a 1400 lei numerar în perioada vacanței, cu 39% mai mult față de aceeași perioadă din 2019 când suma medie retrasă a fost 1,000 de lei.

Când vine vorba despre tipul de cazare, utilizatorii Revolut din România au optat atât pentru hoteluri cât și pentru proprietăți private. În timp ce numărul de oameni care au ales Airbnb a rămas constant, cei care au ales să își petreacă vacanța într-un hotel a scăzut cu 56% în 2020.

Dacă în 2019 turiștii români au cheltuit cel mai mult în baruri, cafenele și restaurante, în 2020 au optat să nu mai iasă așa mult, ceea ce a determinat o creștere semnificativă a cheltuielilor în magazine alimentare și supermarketuri, acestea ocupând locul al doilea în topul principalelor categorii de cheltuieli, după retragerile de numerar.

Acest lucru nu a schimbat însă suma medie pe care românii au cheltuit-o în baruri, cafenele și restaurante în perioada vacanței, ea rămânând constantă la aproximativ 600 lei.

Cumpărături și retrageri din ”pușculița digitală”

Cum guvernele și autoritățile sanitare au impus restricții pentru călătoriile în străinătate, mulți români au ales să își petreacă vacanța în țară. Făcând o comparație cu anul trecut, utilizatorii Revolut au cheltuit cu 207% mai puțin pentru achizițiile fizice din alte țări - suma totală fiind 216 milioane lei.

Impactul financiar declanșat de pandemie este incontestabil potrivit comportamentului financiar al bazei de utilizatori Revolut. Acesta a cauzat și o creștere de 29% în rândul celor care au ales să își retragă bani din pușculițele digitale Vaults, creșterea fiind comparabilă cu aceeași perioadă a verii de anul trecut. Suma retrasă în această perioadă din pușculițele digitale Vaults este de 136 milioane lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri