Cîţu: A început programul guvernamental pentru susţinerea companiilor mari

Programul guvernamental pentru susţinerea companiilor mari a demarat, firmele având posibilitatea să se înscrie în program până la finalul lunii viitoare, a anunţat, pe Faceebok, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Veşti foarte bune pentru companii! A început programul guvernamental pentru susţinerea companiilor mari! Aşa cum am promis, nu lăsăm pe nimeni în urmă", a scris Florin Cîţu, scrie Agerpres.

Potrivit EximBank, beneficiarii programului sunt companii mari şi IMM cu cifra de afaceri peste 20 milioane de lei (în 2019), care nu erau în dificultate la data de 31 decembrie 2019.

Pentru a fi eligibile, companiile nu trebuie să fi avut decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau deciziile emise au fost executate. De asemenea, solicitantul nu trebuie să se afle în executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială şi nu înregistrează datorii restante la bugetul general consolidat al statului ne-reglementate.

Totodată, potenţialul beneficiar nu trebuie să afle în litigiu cu EximBank sau cu Ministerul Finanţelor Publice.

Citeste si:
Ministrul Finanţelor: Este ilegal să prezentăm bugetul pe 2021
Ministrul Finanţelor: Este...

Termenul limită până la care companiile interesate se pot înscrie în program este 30 noiembrie 2020.

Memorandumul pentru programul de susţinere a companiilor mari a fost aprobat de Guvern la începutul lunii iunie a acestui an. Plafonul alocat programului de susţinere a companiilor mari este de 8 miliarde de lei, cu efect de multiplicare în economie de aproape 28 de miliarde de lei, anunţa, la momentul respectiv, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"Am aprobat Memorandumul pentru programul de susţinere a companiilor mari. Ştiţi foarte bine că am anunţat de la început că şi companiile mari din România vor beneficia de condiţii similare cu IMM-urile. Sunt trei măsuri importante aprobate. O garanţie în numele şi contul statului pentru companiile afectate de pandemia Covid care acoperă în proporţie de maximum 90% necesarul de garantare pentru credite noi şi credite acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente a companiilor beneficiare. A doua măsură constă în acordarea de finanţări cu componentă de ajutor de stat în numele şi contul statului pentru compania afectată de pandemia Covid în scopul realizării investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţilor curente - aici se vede clar că am învăţat din experienţa IMM Invest şi vrem să cumulăm creditele de investiţii cu cele de susţinere a activităţii curente, de capital de lucru. Şi a treia măsură constă în acordarea de produse cu componentă de minimis, respectiv compensarea dobânzii la credite în derulare, subvenţionarea dobânzilor la credite noi şi plafoane de garantare cu componentă de minimis pentru creditele de capital de lucru acordate de băncile comerciale. Şi aici avem o subvenţionare a dobânzii exact ca în sistemul minimis", a spus Cîţu în 4 iunie 2020.

Citeste si:
Beneficiile extrasalariale, un moft sau o necesitate?
Beneficiile extrasalariale,...
Sursa foto: PhuShutter / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri