Noua Casă: Cum arată primul credit acordat de Banca Transilvania în cadrul programului

Prima locuinţă cu finanţare prin Programul Noua Casă, derulat prin Banca Transilvania, a fost cumpărată în Bucureşti. Apartamentul are 3 camere şi a costat aproximativ 73.000 de euro, iar creditul este de 66.500 de euro, echivalentul în lei.

Rata lunară este de aproximativ 330 de euro, echivalent în lei, şi anume 1.600 de lei, iar dobânda este de 4,17% p.a. Clientul are 35 de ani, este economist, iar cumpărarea unui apartament a fost unul dintre planurile sale pentru acest an, dar şi motivul pentru primul său credit la BT.

Banca va acorda credite de 700 de milioane de lei prin Noua Casă

Noua Casă are adresabilitate mult mai largă decât Programul Prima Casă deoarece principala noutate este posibilitatea achiziţionării unei locuinţe de valoare mai mare, care satisface nevoia de spaţiu şi oferă clienţilor un confort sporit, tendinţe remarcate şi de BT în rândul preferinţelor şi cerinţelor clienţilor, mai ales în acest an. De asemenea, suma maximă care poate fi împrumutată a crescut la 119.000 de euro. Referitor la avansul minim necesar, acesta este între 5 şi 15%, diferenţiat în funcţie de tipul locuinţei.

Prin Noua Casă pot fi achiziţionate locuinţe vechi şi noi dacă valoarea de achiziţie nu depăşeste 70.000 de euro (echivalent în lei), caz în care valoarea maximă a finanţării trebuie să fie de 66.500 euro (echivalent în lei), iar avansul minim necesar este 5%. De asemenea, pot fi cumpărate
locuinţe noi dacă valoarea de achiziţie este egală sau mai mare de 70.001 euro (echivalent în lei): valoarea maximă de finanţare pentru aceste imobile trebuie să fie de 119.000 de euro (echivalent în lei), iar avansul minim necesar este 15%.

Pentru clienţii care doresc să cumpere un apartament sau o casă, Banca Transilvania a lansat un ghid online despre paşii necesari, Hai acasă. La tine, în sprijinul unor alegeri cât mai bune, având în vedere că un împrumut înseamnă responsabilitate.

Citeste si:
Vine Google Pay în România? Cel puțin 7 bănci și Fintech-uri ar...
Vine Google Pay în România?...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...

Sursa foto: Shutterstock.com


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri