Ministerul Finanţelor nu are în vedere o majorare a taxelor nici în acest an şi nici în anul următor, pentru că are deja soluţii de finanţare a cheltuielilor care sunt necesare în această perioadă, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"Nu creştem taxele. Am spus: nu vom creşte taxele în această perioadă şi nici în viitor. Nu este un moment pentru a creşte taxele. Noi credem într-o economie liberală, cu impozite mici, puţine, dar pe care le plăteşte toată lumea. Trebuie să aveţi încredere! Din poziţia de ministru al Finanţelor vă spun că nu vor creşte taxele nici până la finalul acestui an, nici anul următor. Avem deja soluţii de finanţare pentru acest an şi sunt pregătite soluţii de finanţare pentru anul viitor pentru a finanţa toate cheltuielile de care avem nevoie în această perioadă dificilă", a anunţat Florin Cîţu, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

În context, acesta a subliniat că România se află într-o perioadă de campanie electorală care este caracterizată de mesaje de toate felurile cu privire la sănătatea economiei.

"România, alături de celelalte economii, trece prin momente dificile. Economia globală trebuie să îşi revină. Trecem printr-o criză de sănătate, care nu s-a terminat şi nu ştim cât va continua. În această perioadă, România trece printr-o campanie electorală şi ştiu că sunteţi bombardaţi zilnic de sute de mesaje care nu au niciun fel de susţinere în realitate. În special mesaje despre sănătatea economiei. Din poziţia de ministru al Finanţelor Publice sunt aici să vă spun care este situaţia reală a economiei şi v-am spus acest lucru tot timpul. Am spus mereu: încredere, transparenţă, profesionalism. În tot acest an nu a existat nicio problemă pentru care să nu avem soluţii. Chiar dacă am fost prinşi cu rezerva de stat pe zero am găsit soluţii, am găsit şi măşti şi dezinfectant pentru a putea ţine oamenii sănătoşi. Am găsit resurse pentru plata şomajului tehnic, pentru a susţine companiile. Am negociat cu sistemul bancar cea mai generoasă măsură de anulare a ratelor. Nu există probleme fără soluţii", a adăugat şeful de la Finanţe.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri