Anul 2020 a fost marcat de multă incertitudine în business, dar și de adaptarea la noul context în care unele interacțiuni cu clienții au fost restricționate, iar evenimentele și adunările prea mari de oameni au fost interezise. Ca urmare, evenimentele Future Banking au făcut pasul firesc spre online, iar networking-ul s-a mutat într-o platformă virtuală dezvoltata în termen record de echipa InternetCorp. Iată ce pregătim pentru acest an.

Este greu de spus ce urmează în 2021 și dacă anul va fi mai predictibil și cu mai puține "lebede negre". Cert este că orice business trebuie să aibă planuri și, în cazul în care acestea nu merg așa cum ai estimat, să ai puterea să ajustezi rapid direcția și să te reinventezi.

Ce știm sigur până acum pentru proiectul Future Banking în 2021 este că pornim de la planurile de mai jos și vom încerca să respectăm și un calendar destul de amplu de evenimente.

Credem că pe lângă evenimentele mari, industria de fintech și bankingul digital au nevoie de întâlniri și dezbateri constante, mai mici și mai comprimate. De aceea, am gândit Meetup-urile Future Banking (primul a avut loc în noiembrie 2020), iar în acest an avem pe listă cel puțin 10 teme de dezbatere.

Digital Banking Factbook: raportul despre progresul banking-ului digital în România va ajunge la a doua ediție, urmând să fie publicat în cursul lunii mai, cu ocazia unui eveniment de lansare.

Documentarul Future Banking despre Fintech-urile românești și apariția bankingului digital este unul dintre proiectele amânate ale anului 2020. Din cauza pandemiei, atât filmarile, cât și producția, au fost puse pe hold, dar tragem speranța că proiectul va putea fi încheiat cum se cuvine, adică cu o premieră, în vara acestui an.

Ne-am dorit de ceva timp să și premiem cele mai interesante proiecte Fintech, dar și colaborările dintre startup-uri și bănci, așa că pe agenda anului 2021 avem și prima Gala Fintech organizată de Future Banking.

Nu în ultimul rând, Fintech Map (harta fintech-urilor din România), un proiect unic în piața locală, va fi actualizată cu cea de-a treia ediție în toamna anului 2021, când este programat și cel mai mare eveniment Future Banking al anului.

O agendă mai completă găsiți mai jos.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri