Grupul BRD a obţinut un profit net de 963 de milioane de lei în 2020 faţă de 1,499 miliarde de lei în 2019, în scădere cu 35,7%, conform informațiilor oferite de bancă.

Banca a încheiat anul trecut cu un profit de 951 milioane de lei, faţă de 1,528 miliarde de lei în 2019.

"Anul 2020 a fost marcat de o criză sanitară fără precedent, care s-a transformat rapid într-o criză economică severă. Deşi se aşteaptă o revenire economică, amplitudinea şi momentul acesteia depind în mare măsură de evoluţiile pe plan sanitar şi de execuţia programelor de relansare economică. Băncile sunt actori cheie pentru rezilienţa şi redresarea economică. În acest context dificil, BRD a acţionat rapid şi eficient pentru a-şi sprijini pe deplin şi continuu clienţii, adaptându-şi în acelaşi timp organizaţia pentru a asigura continuitatea activităţii şi a implementat rapid măsuri pentru a atenua impactul financiar negativ", a declarat Francois Bloch, directorul general al BRD Groupe Societe Generale.

Retail jobs

Aproximativ 40.000 de clienţi au beneficiat de amânare la rambursarea împrumuturilor, iar finanţările acordate prin programul IMM Invest au atins în jur de 930 milioane de lei, pentru aproximativ 1.900 de clienţi, conform Agerpres.ro.

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanţele din leasing, au înregistrat o creştere de +0,5% faţă de 2019, reflectând revenirea activităţii în semestrul II după impactul semnificativ al măsurilor restrictive.

Creşterea creditelor retail de baza (core retail loans), de +0,8% în dinamica anuală, a fost determinată în principal de creditele imobiliare (+2,4% în dinamică anuală), în timp ce creditele de consum nou acordate au afişat o revenire puternică după scăderea din timpul măsurilor restrictive, ajungând la +37% în semestrul II faţă de semestru I 2020.

Citeste si:
ING și-a crescut profitul cu 67% în primele trei luni din 2022
ING și-a crescut profitul cu...

Creditarea companiilor, alimentată de o finanțare puternică a IMM-urilor

Creditarea companiilor (+1,9% comparativ cu 2019) a fost alimentată de o finanţare puternică a IMM-urilor, cu soldurile medii şi finale în creştere cu 7,9%, respectiv 22%. Această creştere s-a bazat pe participarea activă la Programul IMM Invest, cu credite aprobate de 930 milioane de lei, şi pe un avans solid al portofoliului de leasing de +18% în dinamică anuală. Finanţarea clienţilor companii mari a scăzut cu 2,3% an pe an, din cauza apetitului investiţional redus al companiilor în contextul pandemiei.

Depozitele retail au prezentat un ritm de creştere accelerat (+7% în dinamică anuală), determinat de intrări mai mari reprezentate de economiile persoanelor fizice (+6,3% an pe an), în timp ce depozitele companiilor au crescut cu 4,7% în dinamică anuală. Indicatorul credite nete/depozite a fost de 61% la sfârşitul lunii decembrie 2020, în scădere cu 7 puncte procentuale faţă de finalul lunii decembrie 2019. BRD a înregistrat o revenire a activităţii de administrare a activelor în cursul semestrului II 2020, după impactul crizei care a debutat în primul trimestru. Activele în administrare au atins 4,25 miliarde de lei la finalul lunii decembrie 2020, ducând cota de piaţă la 19,2%. Mai mult, BRD a participat foarte activ în programul Fidelis (emisiuni de obligaţiuni ale Guvernului României pentru persoane fizice), cu o cotă medie de piaţă de 40%.

Citeste si:
XTB reducere la zero comisioanele pe piețele internaționale
XTB reducere la zero...

În contextul anului 2020, BRD menţionează că a promovat în continuare adoptarea canalelor digitale, reflectată de o creştere susţinută a utilizării canalelor digitale, atât pentru clienţii retail, cât şi pentru clienţii companii. Numărul de utilizatori activi ai canalelor la distanţă a crescut cu 23% în dinamică anuală la sfârşitul lunii decembrie, în timp ce 99% dintre tranzacţiile clienţilor companii mari şi 96% dintre tranzacţiile IMM-urilor au fost efectuate prin intermediul canalelor digitale.

Venitul net bancar al Grupului BRD aferent întregului an a atins 3,088 miliarde de lei, cu 5,6% mai mic în comparaţie cu anul 2019, fapt ce reflectă rezilienţa modelului de afaceri şi a veniturilor în contextul actual al crizei. Veniturile nete din dobânzi au scăzut moderat, cu 2,9% în dinamica anuală, la 2,087 miliarde de lei, fiind în principal influenţate de scăderea ratelor de dobândă (media ROBOR la 3 luni fiind de 2,39% în 2020 faţă de 3,13% în 2019) şi de scăderea producţiei de credite în perioada restricţiilor. Contracţia veniturilor nete din comisioane se datorează în principal reducerii comisioanelor aferente serviciilor de daily banking ca urmare a intrării în vigoare a regulamentului SEPA şi volumelor în general mai mici.

Citeste si:
Grupul BRD, câștiguri de aproape un miliard de lei în primele nouă...
Grupul BRD, câștiguri de...

Cheltuielile operationale s-au redus semnificativ, la 1,588 miliarde de lei faţă de 1,678 miliarde de lei în 2019. Profitul operaţional brut la nivelul Grupului BRD a fost de 1,500 miliarde de lei în 2020 faţă de 1,592 miliarde de lei în 2019.

Calitatea portofoliului de credite a rămas solidă în 2020, după cum o reflectă nivelul redus al ratei NPL (la nivelul băncii, credite neperformante, conform definiţiei ABE), de 3% la finalul anului 2020, stabil în comparaţie cu finalul anului 2019. Banca are un nivel de acoperire cu provizioane a expunerilor neperformante de 75,8% la finalul anului 2020, în comparaţie cu 74% la finalul anului 2019. Costul net al riscului a înregistrat o cheltuiala netă cu provizioanele de 353 milioane lei în 2020 faţă de o eliberare netă de provizion de 204 milioane de lei în 2019.

Citeste si:
BRD raportează un profit net în scădere cu 43% în primele 9 luni...
BRD raportează un profit net...

În consecinţă, profitul net la nivelul Grupului BRD a atins 963 milioane de lei în 2020 faţă de 1,499 miliarde de lei în 2019.

Rata de solvabilitate a fost de 30,3% la finalul lunii decembrie 2020 în comparaţie cu 24,9% la finalul lunii decembrie 2019.

În comunicat se mai precizează că banca a luat în considerare recomandarea autorităţii de reglementare de a limita dividendul distribuit la 20 puncte de baza din nivelul fondurilor proprii de nivel 1 de baza, iar Consiliul de Administraţie a decis să propună un dividend brut pe acţiune de 0,0749 lei, sub rezerva votului favorabil în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 22 aprilie 2021.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri