Are nevoie Revolut Bank de autorizație de la BNR pentru a oferi servicii în România? Iată răspunsul băncii centrale furnizat printr-o postare pe blog de Cristian Bichi, consilier al guvernatorului BNR. Reacția vine în contextul în care în presă a circulat știrea că Revolut Bank UAB a primit licența bancară de funcționare în România.

Specialistul BNR subliniază că informația apărută în presă este eronată, întrucât, conform reglementărilor europene, instituția de credit din Lituania poate funcționa pe teritoriul țării noastre în liberă prestare de servicii doar pe baza autorizației (licenței) ce i-a fost eliberată de Banca Centrală Europeană.

Revolut Bank trebuia doar să notifice BNR de intenția sa, iar Cristian Bichi explică, pornind de la exemplul Revolut, cum funcționează activitatea bancară transfrontieră în Uniunea Europeană și cine garantează depozitele acestei instituții de credit.

"Pe acest fundal, anunțul făcut de Revolut în data de 1 martie 2021 legat de operaționalizarea licenței sale în România trebuie înteles ca începerea prestării serviciilor bancare notificate autorității competente din România pe baza autorizației sale oferite de BCE și nu ca o acordare de autorizație bancară din partea BNR. De asemenea, până când Schema Europeană de Garantare a Depozitelor (European Deposit Guarantee Scheme – EDIS ) va fi înființată, garantarea depozitelor constituite la Revolut Bank UAB rămâne în seama schemei naționale din Lituania", se arată în articolul de pe blog.

Care este povestea Revolut Bank UAB?

La propunerea Băncii Lituaniei, BCE a acordat în anul 2018 o autorizație de instituție de credit (tip bancă specializată) firmei Revolut Technologies UAB, ceea ce înseamnă că instituția respectivă are dreptul de a acepta depozite și de a oferi credite.

Principala diferență între o bancă specializată și una cu autorizație deplină este aceea că, prima entitate nu poate oferi servicii de investiții. În același an, banca centrală a Lituaniei a emis o autorizație de instituție de moneda electronică pentru o altă firmă, si anume Revolut Payments UAB. Ambele companii fac parte din Revolut Ltd., un start-up înființat în 2015.

Banca Lituaniei, în calitate de autoritate de supaveghere competentă, a notificat BNR prestarea de servicii în mod direct pe teritoriul României de către Revolut Bank, în data de 4 martie 2020.

Activitățile bancare pe care această instituție de credit le poate desfășura in România sunt cele care au făcut obiectul notificării, respectiv “atragere de depozite și alte fonduri rambursabile”.

Informații privind instituțiile de credit din UE care au făcut uz de dreptul european la libera prestare de servicii bancare pe teritoriul statului român și activitățile permise acestora pot fi consultate pe site-ul web BNR (secțiunea Registre și Liste) în “Lista instituțiilor de credit care au notificat BNR furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României”.

În prezent sunt 268 de bănci care au notificat BNR privind furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României.

Citiți aici integral postarea lui Cristian Bichi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri