De la începutul lui 2021, BRD Groupe Societe Generale a amânat ratele a aproximativ 2.400 de clienți persoane fizice, iar în total, de la începutul crizei sanitare, banca a sprijinit 43.000 de clienți care au avut nevoie de susținere ca urmare a dificultăților financiare, se arată în comunicatul băncii franceze.

"Amânarea ratelor celor 2.400 de clienți a fost făcută în baza H.G. nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori", se arată în comunicatul băncii.

Totuși, numărul solicitărilor primite în primele luni ale acestui an a fost de aproximativ 4.300. Dintre cererile aprobate, doar 9% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni, în timp ce, aproximativ 80% dintre clienții cu solicitări aprobate anul acesta au recurs la soluția amânării și în anul 2020.

Banca a susținut clienții mai întâi prin propria soluție internă, apoi prin soluția propusă de Guvern, prin intermediul OUG nr. 37/2020, se mai arată în comunicat, unde se menționează și faptul că anul acesta se înregistrează o scădere pronunțată a numărului solicitărilor de amânare, ceea ce constituie, pentru insituția de creditare un semnal pozitiv, atât pentru propriul portofoliu, dar mai ales pentru economia românească în general.

”Scăderea arată că, în mare măsură, demersul de amânare organizată a plății ratelor a fost eficient, dar și că mai există anumite sectoare ale economiei care încă nu și-au revenit. În măsura în care vor avea nevoie, acestor clienți le vom propune, după expirarea perioadelor de moratoriu, soluții personalizate care să le permită să revină la un serviciu normal al datoriei”, a declarat Radu Topliceanu, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităților de retail banking.

În anul 2020, BRD Groupe Société Générale a amânat ratele a aproximativ 41.000 de clienți persoane fizice, atât prin intermediul OUG 37/2020, cât și în cadrul soluției proprii de amânare. Numărul creditelor amânate la plată a fost de aproximativ 46.000, avand în vedere că unii clienţi au solicitat amânarea mai multor credite. Aproximativ 62% dintre solicitările de amânare aprobate anul trecut au fost pentru 3 luni, 8% - pentru 6 luni, iar 17% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni de amânare.

Sursa foto: Gabriel Petrescu_Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri