Atunci când vine vorba despre achiziționarea unei locuințe, temerile românilor se împart în trei mari categorii: cele privind situația financiară, cele ce țin de calitatea și integritatea viitoarei case, respectiv cele ce vizează relațiile interpersonale ale cumpărătorului, potrivit unui studiu realizat de ING Bank România, cu ocazia Global Money Week.

Studiul arată că, pentru mulți români, achiziția unei locuințe este posibilă mai ales printr-un credit bancar.

”Vrem să înțelegem care sunt grijile clienților și măcar în aspectul ratelor lunare le aducem mai multă predictibilitate în planuri. Creditul ipotecar 7FIX are șapte ani de rate lunare fixe, ce protejează clienții de fluctuațiile indicilor de referință din piața bancară,” spune Roxana Cristea, Head of Lending Tribe ING Bank România.

Resursele financiare sunt cel mai des menționate în topul fricilor cu exemple precum incertitudinea cu privire la ziua de mâine, posibilitatea ca locuința să coste mai mult decât estimarea inițială, posibilitățile financiare mai mici decât cele necesare pentru o astfel de achiziție.

În al doilea rând vin fricile legate de calitatea și integritatea achiziției, spre exemplu riscul seismic sau eficiența energetică (inclusiv izolație). Fie că este vorba de clădiri vechi sau noi, fricile sunt prezente în mod egal, este una dintre conclusiile studiului.

Clădirile vechi necesită reparații în mod constant, iar pentru clădirile noi apar întrebări legate de conformitatea reglementărilor de construcție, posibilitatea ca agentul imobiliar să intre în faliment sau să plece cu banii fără să termine proiectul, accesul la utilități, cum ar fi canalizare, gaz, electricitate și implicațiile obținerii acestora (birocrație, costuri, timp).

Motivele personale și interpersonale care duc la reticență în achiziționarea unei locuințe menționate de respondenți sunt: potențiale certuri cu partenerii de viață până când găsesc o locuință acceptabilă pentru amândoi.

Unii respondenți au menționat faptul că ar prefera să aibă un partener stabil înainte de a începe căutarea unei locuințe.

Problemele de sănătate neașteptate care i-ar împiedica să continue să plătească ratele la un credit; posibilitatea să nu se înțeleagă cu vecinii sau că ar putea exista zgomot sunt alte aspecte care-i fac pe români să ezite atunci când vine vorba despre un credit ipotecar.

Ca răspuns, ING Bank a creat o pagină dedicată - Frici de cumpărat casă, unde Marius Manole și Ilona Brezoianu discută și demontează temerile legate de finanțe, design sau relații cu Corneliu Ionescu (consultant financiar), Adina Vîlcu (arhitect) și Diana Lupu (psiholog).

Comunitatea ”La povești pe-o bancă” este formată din 150 de persoane din București și alte orașe mari din țară, cu vârste cuprinse între 24 și 45 ani. Timp de trei luni de zile, acestea au interacționat într-o platformă personalizată și au discutat, printre altele, despre temerile privind achiziționarea unei locuințe.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri