România este pe locul şase în Uniunea Europeană cu o rată a inflaţiei de 2,7%, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, adăugând că în guvernarea PSD acest indicator a fost cel mai ridicat din UE timp de trei ani.

"O zi bună să mai demontez un fake news. Astăzi distrug cu date fake news-ul apărut în aceste zile despre inflaţie. Astăzi, România este pe locul şase în UE cu o rată a inflaţiei de 2,7%. Am arătat că avem cele mai bune măsuri pentru a avea creştere economică, cea mai rapidă revenire economică şi am scos România din topul ruşinii. Asta înseamnă guvernare pe principii liberale", a scris Cîţu, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit prim-ministrului, Guvernul pregăteşte măsurile pentru perioada post-pandemie şi pentru a asigura "cea mai bună perioadă din istorie" din punct de vedere economic pentru toţi românii.

"Mai clar, România a condus topul ruşinii în UE trei ani la rând când a fost guvernată de socialişti. Rata inflaţiei în guvernarea PSD a ajuns la 5,4%. Nici până azi psd-iştii nu şi-au cerut scuze în faţa românilor pentru o astfel de 'performanţă'. Cine ştie, poate astăzi este ziua în care îşi vor cere scuze", a adăugat Florin Cîţu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri