Garanti BBVA, în colaborare cu RoGBC, a lansat un produs financiar nou – Casa Eco, un credit verde acordat persoanelor fizice pentru achizitionarea imobilelor rezidențiale ecologice, certificate ca atare de RoGBC. În viitor, Garanti BBVA va continua să se concentreze pe finanțarea ecologică, în conformitate cu angajamentul său, asumat la nivel de grup financiar, față de sustenabilitate.

Garanti BBVA, parte a Grupului Garanti BBVA Romȃnia, unul dintre grupurile financiare de pe piața locală, a devenit membru Platinum al Romania Green Building Council (RoGBC). Colaborarea dintre Garanti BBVA și RoGBC își propune să promoveze finanțarea locuințelor durabile, prin oferirea de soluții ipotecare verzi pentru consumatori.

Parteneriatul Garanti BBVA - RoGBC a început în 2018 și, de atunci, banca a beneficiat de expertiza asociației non-profit în promovarea responsabilității față de mediu și a eficienței energetice pe durata ciclului de viață al unei clădiri, de la construcție și pe toată durata sa de viață.

Afacerile viitorului sunt cele care vor fi sustenabile. Descoperă-le pe Green Start-Up și abonează-te la newsletter-ul care te va ajuta să afli de ele!

„Pentru Garanti BBVA Romȃnia, sustenabilitatea este una dintre prioritățile noastre strategice, deoarece credem cu tărie că, acționând în acest mod, oferim premisele succesului pe termen lung al unei companii, dar și o contribuție notabilă la protejarea mediului înconjurător. Astfel, parteneriatul cu RoGBC a reprezentat pasul potrivit pentru noi, deoarece ne oferă sprijinul necesar pentru a ne extinde expertiza în domeniul clădirilor verzi, un sector de interes pentru Garanti BBVA. Mai mult decât atât, colaborarea cu RoGBC ne permite să încurajăm clienții noștri să facă alegeri sustenabile, iar creditul nostru dedicat acestui demers este deja disponibil”, a declarat Anca Motcă, Director General Adjunct la Garanti BBVA România.

„Suntem bucuroși că Garanti BBVA Romȃnia s-a alăturat programului Green Homes & Green Mortgage din cadrul inițiativei internaționale SMARTER finance for families, pentru a sprijini construcția de locuințe sustenabile, cu un impact pozitiv asupra planetei și generațiilor viitoare”, a menționat Dr. Ec. Monica Ardeleanu - Director Executiv, Romania Green Building Council.
Consiliul Clădirilor Verzi din România a dezvoltat o certificare low-cost, dar cuprinzătoare, Green Homes, pentru a evalua și recunoaște cele mai performante proiecte rezidențiale care utilizează principii sustenabile în construcții. Peste 50 de proiecte rezidențiale cu peste 10.000 de unități locative din România, în valoare de aproape 2 miliarde de euro, au fost certificate sau sunt in curs de obținere a certificării Green Homes.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri