Analiștii Asociației CFA România privesc cu tot mai mult scepticism economia României și au prognoze negative record privind inflația și deprecierea leului, după ce indicatorul de încredere a scăzut la 40,9 puncte, în luna martie 2022 pe fondul războiului și al ultimelor evoluții. În comparație, în ianuarie 2022, în luna dinaintea invaziei rusești, indicatorul se afla la 50,7 puncte.

Această situație s-a datorat evoluției componenței de anticipații a indicatorului, potrivit instituției. Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 8,03%, un nou maxim istoric consecutiv înregistrat de la inițierea sondajului.

„Pe fondul aversiunii la risc declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, indicatorul de încredere macroeconomică al Asociației CFA România și-a continuat scăderea și în luna martie. O consecință a acestei aversiuni crescute la risc este și reducerea anticipațiilor de creștere economică, care s-au redus cu încă o jumate de punct procentual față de exercițiul anterior”, a declarat Adrian Codirlasu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România.

Citește și: Pe români „îi paște” inflația de sărbători. Câți bani le „mușcă” scumpirile cu această ocazie

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, toți participanții anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio altă opinie.

Valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0402 lei pentru un euro în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,082 lei pentru un euro.

Totodată și anticipațiile inflaționiste au continuat să crească. În ceea ce privește evoluția ratelor de dobândă, participanții la sondaj anticipează o majorare a ratei de dobânda de către Banca Națională la cel puțîn 4,25%, în următoarele 12 luni

Adrian Codirlasu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România

Citește și: Cristian Popa, BNR, despre inflație: Nu vrem să băgăm România în recesiune cu dobânzi prea mari

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:

• Condițiile curente - referitoare la mediul de afaceri și piață muncii;
• Anticipatiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România (de peste 10 ani) și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipatiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul se efectuează în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile ÎI și III ale examenului CFA.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri