Bogdan Neacșu, director general și președinte al Directoratului CEC Bank, dar și președintele Asociației Române a Băncilor, spune într-un interviu exclusiv pentru Future Banking că „sistemul bancar este solid și în perioada de pandemie a demonstrat că este rezilient și dă dovadă de capacitate de adaptare. Indicatorul de solvabilitate se menține la un nivel solid de 21,43%, mult peste limita legală. La fel, băncile stau foarte bine și în ce privește lichiditatea și acoperirea la risc.”

Instituțiile bancare sunt o parte a soluției și nu cauză a problemelor. Chiar dacă operează într-un mediu volatil și provocator, reușesc să găsească soluții pentru a susține economia și companiile.

Adaptarea și transformarea digitală sunt două dintre principalele teme care vor fi abordate de bancherii prezenți la Future Banking Summit.

Ediția din acest an se transformă și ea pentru a ține pasul cu tendințele la nivel internațional și se transformă în primul digital banking retreat din România. Evenimentul are loc la Brașov, la hotelul Qosmo, între 19 și 20 octombrie 2022.

Conferința va fi transmisă online pe canalele de socializare, inclusiv în platforma IC Events, soluție dezvoltată de InternetCorp.

Unii dintre cei mai experimentați bancheri ai momentului vor fi prezenți la Brașov pentru dezbateri despre cum se transformă sistemul bancar din România din perspectiva schimbărilor de tot felul prin care trece industria în acest moment.

Cine sunt bancherii prezenți:

  • Antoaneta Curteanu – Head of Retail Banking, UniCredit Bank Romania
  • Oana Ilaș – Director Executiv Retail Products Management & Development, Banca Transilvania
  • Roxana Petria – Tribe Lead Customer Engagement Retail Banking, ING Bank Romania
  • Adina Călin – Director, Direcția Produse și Servicii Bancare, CEC Bank
  • Laura Vizir – Chief Product Officer, tbi bank
  • Simona Cristescu (Anghel) – Sales Head, Treasury and Trade Solutions (TTS), Citi Romania
  • Ornit Shinar – Global Head of External Innovation and Venture Investing, Citi Innovation Labs
  • Raluca Micu – Head of Payments Oversight Division, Banca Națională a României
  • Dan Bucșa – Chief CEE Economist, UniCredit AG
  • Bogdan Popa – Vicepresident, Operations & Technology, Raiffeisen Bank
  • Robert Anghel – Head of Strategy & Business Development, ING Bank Romania
  • Ciprian Nicolae – Manager Payment Systems, BCR
  • Ionuț Encescu – Head of Products & Digital Innovation Hub, First Bank
  • Jean-Michel Goncalves – CEO, Oney Bank

Fiecare dintre vorbitorii prezenți va explica audienței despre cum fac băncile față tuturor provocărilor și oportunităților cu care se confruntă zilnic. O industrie suprareglementată, care trebuie să își schimbe modul de a face banking, ca urmare a concurenței venite din partea fintech-urilor, a schimbărilor digitale și a unor consumatori care vor produse eficiente și rapide.

Pentru a participa la eveniment, trebuie să vă înregistrați pe site-ul Future Banking Summit. Aveți mai multe variante de înregistrare, în funcție de modalitatea de participare, online sau live.

Există și pachete VIP pentru cei care doresc să profite de experiența completă a digital banking retreat-ului din acest an.

Future Banking Summit este un eveniment organizat de futurebanking.ro și este susținut de: Mastercard, UniCredit Bank, ING Bank România, Raiffeisen Bank, Infocert, FintechOS, Inform Lykos, iFactor, AriadNext, Namirial, Filip&Company, BCR, First Bank, Citi Romania, enfineo, Oney Romania, Mokka, Credex. Partener instituțional: Asociația Română de Fintech (RoFin.tech).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri