Investițiile în criptomonede, populare mai ales în rândul populației tinere, sunt considerate, de către economistul șef al Băncii Naționale, drept o schemă piramidală care se va prăbuși. Șeful economiștilor de la BNR spune că acest tip de investiție este folosit de cei care nu au educație financiară. Totuși, România are în plan chiar o scutire a impozitelor pentru cei care investesc în aceste active.
„În momentul în care investești în criptomonede dovedești că ai zero educație financiară. Sunt o schemă piramidală: cei care s-au mișcat repede câștigă de pe urma celor care investesc acum. Ca orice schemă, se va prăbuși”, a declarat Valentin Lazea, economistul șef al BNR.
Criptomonedele sunt considerate instrumente de investiții speculative, iar specialiștii au păreri împărțite despre aceste active. Chiar dacă cei mai mulți îndrumă consumatorii către piața acțiunilor, există specialiști care spun că investițiile în crypto pot fi mijloace „palpitante” de investiții, dar îi sfătuiesc să nu aloce o sumă prea mare în aceste active.
Statul vrea să elimine impozitele din crypto
Câștigurile din criptomonede, care sunt considerate instrumente de investiții speculative, ar putea fi scutite de impozitare. Conform unui nou proiect de lege, menit să „crească transparența”, elimină impozitarea sumelor provenite din criptomonede.
„Cripto nu sunt monede, ci active financiare speculative şi pot să însemne şi demolarea unor oameni”, este de părere preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, citat de Agerpres.
Folosirea pe scară largă a criptoactivelor fără reglementarea acestora poate produce instabilitate financiară, manipulări ale pieței și criminalitate financiară. Întrucât tranzacțiile sunt în general anonime, criptomonedele sunt folosite adesea pentru activități criminale, informează Parlamentul European.
Scutirea impozitelor vine în contextul în care Finanțele se gândesc ce taxe să crească
Avocatul Gabriel Biriș spune că noul proiect de lege este nepotrivită, în contextul în care Finanțele vorbesc de creșteri ale taxelor.
„Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit contribuabilii persoane fizice, pentru veniturile realizate din diferența dintre veniturile din investiții în monede virtuale achiziționate în scopul revânzării și veniturile realizate și încasate în monede virtuale, până la 31 iulie 2025 inclusiv”, se arată în proiectul de lege.
Parlamentul scutește de impozit câștigurile din crypto (miliarde de euro!) în timp ce Finanțele discută creșteri de impozite pe muncă si TVA!!! Ne întoarcem în anii '90 când Monitorul era plin de scutiri de taxe vamale pentru șmecheri care aveau vapoarele cu marfă în vamă?
Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate, partener la Biriş Goran