Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a lansat, miercuri, un proiect de decizie prin care durata maxima a procedurilor administrative aferente portarii numerelor de telefon se va reduce de la 10 la 3 zile lucratoare, relateaza Mediafax.
"Prin proiectul propus se reduc termenele in care furnizorii au obligatia sa realizeze activitatile specifice asociate diferitelor faze ale procesului de portare. Se reduce semnificativ termenul in care furnizorul donor trebuie sa raspunda unei cereri de portare, de la 4 zile lucratoare la o singura zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea sa fie realizata mai rapid, chiar si in cazurile in care furnizorul donor identifica probleme la completarea cererii si este necesara reintroducerea acesteia" se arata intr-un comunicat al ANCOM.

Dupa validarea cererii de portare, abonatilor care solicita portarea li se va activa numarul de telefon in cel mult o zi lucratoare.

Durata maxima potentiala de intrerupere a serviciului in cursul procesului de portare a fost de asemenea redusa la 4 ore in loc de 5 (in cazul portarii numerelor de telefonie fixa) si la 3 ore in loc de 4 ore (in cazul portarii numerelor de telefonie mobila).

In practica, durata intreruperii serviciului este de aproximativ o ora.

Totodata, proiectul ANCOM urmareste sa asigure abonatilor posibilitatea de a refuza asignarea de catre furnizorul acceptor a unui numar de telefon cu caracter provizoriu, spre a fi utilizat pana la momentul realizarii portarii.

Mai mult decat atat, in cazul in care abonatii decid sa accepte un numar provizoriu, proiectul ANCOM urmareste protejarea acestora, prin prevederea expresa a dreptului de a alege, in mod real, intre continuarea sau nu a relatiilor contractuale cu furnizorul acceptor, in eventualitatea in care procesul de portare nu se finalizeaza, respectiv de a fi informati, in mod corespunzator, asupra consecintelor alegerii lor.

De asemenea, proiectul de decizie propune in sarcina furnizorilor de servicii de comunicatii electronice obligatii suplimentare menite sa evite portarile abuzive.

"Nu in ultimul rand, proiectul ANCOM propune impunerea obligatiei de avertizare a utilizatorilor finali prin intermediul tonului distinctiv asupra faptului ca acestia au apelat un numar portat, in toate situatiile in care li s-ar putea aplica un tarif mai mare decat cel pe care, in mod legitim, l-ar fi asteptat", se mai spune in comunicat.

Portabilitatea numerelor permite utilizatorilor de servicii de telefonie sa pastreze numarul de telefon atunci cand schimba furnizorul. Portarea se face doar in cadrul aceleasi categorii (fix-fix, mobil-mobil). Serviciul este disponibil in Romania din octombrie 2008.
De la lansare si pana la 31 decembrie 2011 au fost portate 677.395 de numere, din care 456.334 sunt numere de telefonie mobila si 221.061 numere de telefonie fixa.

In cursul anului precedent au fost portate 260.256 de numere, inregistrandu-se o crestere cu 17% fata de anul 2010.

In cei trei ani de portabilitate, ANCOM a primit 593 de plangeri si sesizari cu privire la disfunctii aparute in acest proces.

Dintre acestea, cele mai frecvente au vizat probleme tehnice aparute in cadrul procesului de portare si solicitarea de informatii suplimentare privind procedura de portare.

Printre motivele cel mai des intalnite de respingere a unei cereri de portare de catre furnizorul donor s-au numarat necorespondenta dintre seria SIM-urilor si numerele pentru care se solicita portarea, introducerea gresita a codului de abonat, neconcordanta dintre tipul de abonament si numarul de telefon si adresa de instalare necorespunzatoare.

In majoritatea cazurilor de respingere a cererii de catre furnizorul donor, cererea de portare se reintroduce in baza de date centralizata cu datele corecte si portarea se poate finaliza.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri