“2012 nu a fost cel mai favorabil an din punctul de vedere al businessului. Astfel, in Romania, unele proiecte au fost incetinite, clientii adoptand un comportament foarte conservator in privinta investitiilor. Cu toate acestea, avand in vedere proiectele internationale pe care le-am desfasurat, estimam ca vom obtine rezultate foarte bune pana la sfarsitul anului, respectiv o crestere de 10% a cifrei de afaceri consolidate”, spune Socol.

In 2011 compania a avut o cifra de afaceri de 48,3 milioane de euro si un profit net de aproximativ 3,5 milioane de euro, conform Ministerului de Finante.

Pentru anul viitor conducerea SIVECO mizeaza pe proiecte interne si internationale, in special pe promovarea solutiilor de eAgriculture, eHealth, eCustoms in tarile in care compania are o pozitie solida in zona de eLearning. Producatorul ofera solutii de eLearning in 22 de tari de pe patru continente.

Socol: Vrem sa ne extindem in strainatate

„Strategia noastra internationala vizeaza extinderea in tarile din zona Golfului Persic, din Comunitatea Statelor Independente, din nordul Africii cu proiecte pentru domeniul educational, sanatate, vami, agricultura, credit bureau”, mai spune Socol.

De asemenea, compania va continua sa lucreze pentru Comisia Europene, SIVECO colaborand din 2009 cu institutiile europene.

„Avem in momentul de fata contracte si derulam proiecte pentru Oficiul pentru Publicatii al Uniunii Europene, Agentia Europeana de Siguranta a Aviatiei, Agentia Executiva pentru Sanatate si Consumatori si Directia Generala Sanatate si Consumatori, Eurostat - Institutul de Statistica al Uniunii Europene, Oficiul de cooperare EuropeAid, Banca Europeana de Investitii”, explica Irina Socol.

Piata de software si servicii este in stagnare

Managerul afirma ca in prezent piata de software si servicii este intr-o perioada de consolidare.

„Potrivit analistilor, valoarea pietei de servicii IT a fost estimata pentru 2012 la 492 milioane de dolari, intr-o crestere usoara fata de 2011, cand a fost apreciata la 482 milioane de dolari. Se remarca cateva tendinte clare: preocuparea de a mari exporturile, dar si gasirea de noi nise de piata, respectiv furnizarea de solutii extrem de nisate. Statisticile arata ca exporturile romanesti de software si servicii s-au mentinut pe un curs ascendent din 2008 incoace. In 2010 au atins valoarea de 840 milioane de euro, cu 16% mai mult decat in 2009, iar in 2011 au insumat peste 920 milioane de euro. Comparand 2011 cu 2008, cresterea este de 37%”, spune Socol, care citeaza un studiu al Institului de Tehnica de Calcul (ITC).

In 2011, ponderea sectorului software si servicii in totalul exporturilor de servicii ale Romaniei a ajuns la 13%.

Citeste si:

Romania a exportat anul trecut hardware, software si telecomunicatii in valoare de 4,71 miliarde de euro, in crestere cu 9% fata de 2010, cresterea fiind determinata de sectoarele hardware si software si servicii, in timp ce telecomunicatiile au continuat sa scada, mai arata studiul ITC.

„Evolutia exporturilor este rezultatul activitatilor de cercetare ale companiilor de ITC, de serviciile de outsourcing ale unor firme locale romanesti sau straine, dar, mai ales, de proiectele informatice derulate de firmele romanesti in alte tari din lume. Studiile efectuate de analistii pietei IT indica pentru perioada 2012-2015, in tara noastra cresteri ale vanzarilor pentru IT in domeniul transporturilor, comunicatiilor, utilitatilor si productiei. De asemenea, se anticipeaza ca, sanatatea si educatia vor necesita extinderi in ce priveste solutiile IT”, mai spune Socol.

Vom mai recruta oameni pe masura ce apar noi filiale ori proiecte

SIVECO Romania este o companie infiintata in 1992, care in prezent are peste 1.000 de angajati.

„Vom mai face recrutari pe masura ce vom deschide noi birouri de reprezentare si vom demara noi proiecte”, a mai spus Socol.

Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.

Actionarii SIVECO Romania sunt Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V si SIVECO Management Team.