Profitul net al Apple a urcat in primele trei luni ale anului cu 7%, la 10,2 miliarde dolari, in timp ce veniturile au avansat cu 4,7%, la 45,6 miliarde dolari, datorita cresterii vanzarilor de iPhone-uri, a anuntat compania, care a majorat totodata programul de recompensare a actionarilor.

Apple a intrat, incepand din acest an, intr-un acord de distributie cu China Mobile, cel mai mare operator de telefonie mobila la nivel global dupa numarul de clienti, care a introdus astfel iPhone in oferta.

Analistii de pe Wall Street anticipau un profit de 9,1 miliarde de dolari si venituri de 43,5 miliarde de dolari, scrie Mediafax.

Vanzarile de iPhone-uri au urcat astfel in primele trei luni ale acestui an cu 17%, la 43,7 milioane de unitati, fata de 37,43 milioane in perioada corespunzatoare a anului trecut.

Marja de profit brut a Apple a urcat la 39,3% in primele trei luni ale acestui an, fata de 37,5% in perioada corespunzatoare a anului trecut, in timp ce veniturile obtinute de companie in China, Hong Kong si Taiwan au avansat cu 13%, la 9,3 miliarde de dolari.

Apple a anuntat totodata ca a majorat cu 30 miliarde de dolari plafonul programului de recompensare a actionarilor prin rascumparare de actiuni, de la 60 miliarde de dolari la 90 miliarde de dolari, si ca a imbunatatit dividendul, precizand ca va contracta imprumuturi pentru a acoperi aceste masuri, transmite Bloomberg.

Actiunile Apple au urcat cu 8,5% in extinderea sedintei de tranzactionare de miercuri la New York, dupa ce au coborat cu 6,5% de la inceputul acestui an si cu 25% fata de maximul record inregistrat in 2012.

Investitorii au criticat conducerea Apple pentru incetinirea ritmului de crestere a veniturilor si a profitului si pentru ca nu utilizeaza rezervele uriase acumulate.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat intr-o conferinta de presa ca pretul actual al actiunilor nu reflecta valoarea reala a companiei.

Surse apropiate companiei sustin ca Apple pregateste modele iPhone cu ecrane mai mari pentru acest an, precum si un smartwatch.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri