Vitacom Electronics, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de electro-retail, a incheiat primul trimestru al anului in curs cu o cifra de afaceri de 13,5 milioane de lei, in crestere cu 25% fata de perioada similara a anului trecut.

Rezultatele se datoreaza dezvoltarii portofoliului de produse, cu predilectie a celor din gama proprie Well, a caror cerere a crescut atat pe piata locala, cat si pe cele internationale. Gradul pozitiv de retentie al angajatilor, tradus prin stabilitate si imbunatatire a activitatii, cat si cererea crescuta pentru restul produselor din portofoliu au contribuit, de asemenea, la performanta din primul trimestru.

Vanzarile din primele trei luni ale anului s-au situat la 3,4 milioane de produse comercializate, o valoare asemanatoare cu aceeasi perioada a anului trecut. In 2018, insa, Vitacom a vandut produse si accesorii electronice cu o valoare unitara mai mare.

In ceea ce priveste profitul companiei din primul trimestru, Vitacom estimeaza o valoare de 840 mii de lei, valoare dubla fata de perioada similara a anului trecut.

“Daca vorbim punctual despre rezultatele din primul trimestru, lucrurile sunt destul de clare: dezvoltarea sustinuta a portofoliului de produse si mentinerea unei echipe omogene ne-a ajutat sa vindem mai mult si mai bine. Daca ne uitam la ritmul de crestere din ultimii ani, principalul vector este increderea pe care o primim din partea partenerilor si clientilor nostri. Construim acest capital de incredere de peste 27 ani de zile si consider ca avem toate premisele necesare sa atingem rezultate si mai bune in viitor”, declara Aviva Vita, Marketing & PR Director, Vitacom Electronics.

NNC Services: Millenials...
Citeste si: NNC Services: Millenials schimba paradigma recrutarii

In ceea ce priveste obiectivele companiei pentru anul in curs, Vitacom mizeaza pe mentinerea trendului de crestere si asteapta la finalul anului o cifra de afaceri cu aproximativ 16% mai mare decat in 2017. De asemenea, compania are in plan extinderea portofoliului de produse, precum si un proces de rebranding al celor 8 magazine en-detail detinute.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Afacerile Vitacom Electronics au crescut la 54 milioane de lei in 2018