O noua tendinta capata din ce in ce mai mult contur in lumea tehnologica: hardware as a service. Practic, companiile (si, in viitor, chiar si persoanele fizice) pot inchiria laptop-uri, telefoane si chiar servere de la o companie, acestea urmand a fi inlocuite cu modelele superioare pe masura ce acestea sunt lansate. Acest lucru aduce multiple beneficii, atat pentru compania furnizoare, cat si pentru clienti.

Intr-un interviu oferit jurnalistilor prezenti la Lenovo Transform, New York, la care wall-street.ro a fost singura publicatie romaneasca prezenta, Yang Uanqing, CEO al companiei chinezesti, a subliniat ca cei care vor reusi sa implementeze cel mai rapid si mai eficient modelul device as a service vor avea enorm de castigat, in timp ce restul va pierde teren.

“Se va merge foarte mult pe tiparul “orice ca serviciul”. Se va trece de la simpla vanzare-cumparare a unui produs fizic, in inchirierea lui si apoi schimbarea produsului cu unul mai performant, pe baza unui abonament. Compania castiga, evident, pe langa bani si fidelizarea clientului, in timp ce acesta, asa cum se intampla cu software-ul in prezent, castiga mult mai multa flexibilitate pecuniara”, considera oficialul Lenovo, companie cu venituri de peste 45 de miliarde de dolari.

Mai mult, Yang a subliniat ca Lenovo va incepe sa produca, treptat, si alte device-uri IoT, pe langa linia curenta (smartphone-uri, laptop-uri, desktop-uri, servere).

“Device as a service” implica si un nivel de intimitate mult mai ridicat cu fiecare companie in parte, lucru care deschide si noi oportunitati de business. De exemplu, prin inchirierea de produse hardware in loc de vanzarea o singura data si deci prin interactiuni multiple, clientul respectiv ar putea adauga si alte servicii pe care le oferim”, mai spune CEO-ul Lenovo.

Calca Lenovo pe urmele IBM? Yang Uanqing spune ca NU

In cadrul evenimentului Lenovo Transform, compania chinezeasca a subliniat, inca o data, faptul ca deja ofera servicii la 360 de grade, practic o gama extrem de variata de produse si servicii care ar putea satisface nevoile celui mai pretentios si masiv client.

Cu toate acestea, modelul de business nu a fost unul de foarte mare succes pentru, de exemplu, IBM. Compania americana a trebuit, in timp, sa renunte la anumite servicii, inchizand departamente sau scotandu-le spre vanzare. Va avea Lenovo aceeasi soarta?

“Sub nicio forma. Lenovo este foarte diferita de IBM, in privinta unui aspect extrem, dar extrem de important – Lenovo este o companie chinezeasca”, puncteaza CEO-ul corporatiei.

Ce implica, de fapt, acest lucru? “Lenovo, spre deosebire de majoritatea marilor concurenti, face atat design-ul cat si PRODUCTIA in China, prin forte proprii; daca gigantii americani sunt nevoiti sa outsourceze productia catre China, noi o facem singuri acolo. Deci economiile sunt foarte mari si avem si un control mai ridicat”, spune, zambind, Yang.

In ceea ce priveste competitia insa, seful Lenovo admite ca piata este din ce in ce mai incrancenata. “Inclusiv din China din ce in ce mai multe companii incearca sa sparga granitele si sa mearga spre vest. Avantajul nostru este ca noi am facut acest pas in urma cu multi ani, deci concurenta are mult de lucru…”, incheie Yang Uanqing.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri