Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara sunt orasele din Romania care reprezinta polii celor mai intense activitati din industria IT. Intr-o piata mondiala dinamica, trendul de dezvoltare al acestui sector este in continua ascensiune, cu o medie anuala de crestere de peste 10% care a ajuns la 6% din Produsul Intern Brut cu mai putin de 200.000 de angajati.

Bucuresti – cel mai ridicat numar de angajati in IT

Daca in ultimii ani Cluj-Napoca isi castiga reputatia de capitala a Romaniei in domeniul IT, 1 din 11 angajati lucrand in aceasta industrie si Bucurestiul ramane extrem de activ in 2019. La nivel european, capitala Romaniei figureaza - alaturi de Londra, Madrid, Dublin sau Budapesta - in prima categorie continentala, cea cu peste 70.000 de angajati in bransa, al oraselor cel mai active din punct de vedere al fortei de munca din industria de inalta tehnologie. In Bucuresti, cei mai multi angajati din sectorul de inalta tehnologie lucreaza in software (36%), hardware (21%), telecom (20%), servicii IT si securitate cibernetica (8%). In capitala, printre marile companii de servicii IT, telecomunicatii si software sunt Oracle, Microsoft, IBM, Vodafone sau Hewlett Packard.

Cluj-Napoca – dezvoltare rapida si sigura

Cluj-Napoca, supranumit orasul din Romania care traieste din industria IT, continua sa impresioneze prin cadenta dezvoltarii. De exemplu, furnizorul de servicii si solutii software NTT DATA Romania (fosta EBS Romania), parte a concernului japonez omonim, ocupa in 2016 locul 3 in topul celor mai mari companii de IT din Cluj-Napoca. In acel an, a inregistrat o cifra de afaceri de 37,1 milioane de euro, in crestere cu aproape 50% comparativ cu 2015. „Rezultatele financiare ale companiei pentru anul precedent vin pe fondul unui trend ascendent pentru companie. Anul 2016 a fost un an al schimbarilor si al muncii sustinute, rezultatele vorbind de la sine, aratand, totodata, faptul ca efortul nostru a evoluat in continuare in directii pozitive”, declara Daniel Metz - CEO NTT DATA Romania. In anul 2017, aceasta companie a inregistrat o cifra de afaceri de 53,4 mil. EUR, in crestere cu peste 45% fata de 2016.

Iasi – in continua crestere

Municipiul Iasi a urcat sensibil in clasamentul celor mai importante centre IT din Romania, in 2018 venind si consacrarea: orasul a fost desemnat „Emerging City of the Year”, un premiu care asigura recunoasterea celui mai activ centru in dezvoltarea din sectorul IT. La categoria „Orasul anului pentru dezvoltarea industriei IT & Outsourcing” din Europa Centrala si de Est (cu exceptia Poloniei), orasului moldovean i-au fost recunoscute meritele de a gazdui birourile unor jucatori importanti din industrie.

Timisoara – un puternic pol IT

Timisoara, desemnata capitala europeana a culturii in 2021, a fost elogiata, in egala masura, si pentru capacitatea de a fi cel mai favorabil oras pentru dezvoltarea afacerilor. Ritmul alert de dezvoltare inclusiv din domeniul tehnologiei informatiei l-a determinat pe primarul orasului banatean sa revendice, pentru metropola din Banat, „statutul de cel mai puternic pol IT al Romaniei”.

Trotinetele electrice,...
Citeste si: Trotinetele electrice, interzise pe strada in Romania

In concluzie, Romania ramane in continuare un pol important al dezvoltarii industriei IT, iar companiile atrag in fiecare an numerosi angajati care isi doresc sa urmeze o cariera in acest domeniu.

Sursa foto: Shutterstock


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si