Samsung a lansat cele mai noi dispozitive Note, in doua versiuni – Note 10 si Note 10 Plus, acesta din urma fiind varful de lance al producatorului asiatic. Note 10 Plus este un telefon mare, impresia fiind accentuata de ecranul (superb, asa cum ne-a obisnuit Samsung), care acum se intinde de sus pana jos, telefonul avand margini foarte mici. In realitate, Note 10 Plus are aproape aceleasi dimensiuni cu un Note 9, fiind mai inalt cu doar 0.4 mm. Este si mai usor cu 5 grame decat Note 9 si cu 0.9 mm mai subtire.

Toate aceste valori pot parea prea mici pentru a conta, insa odata ce tii in mana un Note 10 Plus realizezi ca ele fac intr-adevar diferenta. Note 10 Plus sta si mai bine in mana datorita muchiilor mai rotunjite fata de cele ale generatiei precedente, rama metalica din mijlocul “sandwich-ului de sticla” fiind mai subtire.

Este surprinzator cat de usor te obisnuiesti cu Note 10 Plus si cat de bine se simte in mana, desi la prima impresie te vei simti coplesit.

Nu doar ecranul este impresionant, la cei 6.8 inch cu rezolutie de 1440 x 3040 pixeli. Pe spate, sticla noului Note luceste cu un efect pe care nu il pot asemana decat cu cel al unui Compact Disc care reflecta lumina intr-o gama larga de culori, in functie de cum il misti.

Asa cum va asteptati, noul Note vine la pachet cu niste specificatii impresionante, ceea ce il transforma intr-o adevarata uzina mobila.

Citeste si:
Test drive cu Volvo S60 R-Design: un sedan elegant si sportiv
Test drive cu Volvo S60...
  • Chipset (market dependent): Exynos 9825 (7nm) (in EMEA/LATAM): Octa-core (2x2.73 GHz Mongoose M4 & 2x2.4 GHz Cortex-A75 & 4x1.9 GHz Cortex-A55); Mali-G76 MP12. Snapdragon 855 (7nm): Octa-core CPU (1x2.8GHz & 3x2.4GHz Kryo Gold & 4x1.7GHz Kryo 485 Silver); Adreno 640 GPU.
  • Memory: 12GB RAM, 256/512GB built-in UFS 3.0 storage.

Nu vei avea probleme cu nicio aplicatie sau joc din 2019, noul Note ruleaza impecabil. Este un telefon capabil sa te tina tot mai departe de desktop, laptop sau tableta. Un produs complet.

PATRU camere foto

Pe spate, gasim 4 camere de data aceasta. Avem in plus fata de generatia anterioara un sensor ultrawide si unul pentru o mai buna perceptie de depth, ca sa ajute mai bine la efectul de bokeh din Live Focus.

Astfel, cand vrei sa faci o poza, ai la dispozitie 3 posibilitati: nivelul obisnuit de zoom, zoom 2X si ultrawide. Aceste 3 posibilitati te ajuta intr-adevar sa gasesti modul optim de fotografiere, in functie de ce vrei sa captezi si indiferent de situatie.

Citeste si:
Zece criterii de care sa tii cont cand iti cumperi o camera auto
Zece criterii de care sa tii...

Personal, salut adaugarea camerei ultrawide, pe care mi-as fi dorit sa o am si pe Note 9, deoarece iti permite sa prinzi in cadru mult mai multe decat pana acum. Zoom-ul 2X nu mi s-a parut foarte util pana acum si se foloseste mai mult la activarea modului Live Focus, insa acest ultrawide schimba lucrurile.

Calitatea pozelor nu este drastic imbunatatita, astfel incat nu am sesizat diferente intre pozele facute cu un Note 9 si Note 10 Plus. Modul Night pare ca produce imagini mai luminoase decat Note 9, insa diferenta nu este semnificativa.

Rear camera: Wide (main): 12MP, 1/2.55" sensor, f/1.5-2.4 aperture, 26mm equiv. focal length (77° FoV), dual pixel PDAF, OIS. Telephoto: 12MP, 1/3.6" sensor, f/2.1 aperture, 52mm equiv. focal length (45° FoV), PDAF, OIS. Ultra-wide: 16MP, f/2.2 aperture, 12mm equiv. focal length (123° FoV), fixed focus; 3D ToF VGA camera for depth information.

Pe fata avem o camera de 10 MP, f/2.2, 26mm (wide), 1.22µm, Dual Pixel PDAF; 2160p@30fps video recording, care se gaseste sub forma unei gauri mici in ecran, in partea de sus, pe centru, in stilul “Infinity-O display”.

Citeste si:
Mai putin de jumatate dintre profesori au luat peste 7 la titularizare
Rezultate slabe la...

Personal cred ca i-ar fi stat mult mai bine intr-un colt al ecranului, dar presupun ca trebuia sa se diferentieze de gama S. Nu pot spune ca deranjeaza si, desi poate la inceput te vei simti ca atunci cand a ramas cursorul mouse-ului pe ecran in timp ce te uiti la film, te vei obisnui in scurt timp si nu vei mai remarca acel punct negru din marginea ecranului. Displayul este oricum prea frumos ca sa iti mai pese de altceva.

Baterie mai puternica

Un alt upgrade fata de generatia precedenta se regaseste la baterie, acum mai mare cu 300 mAh fata de Note 9, ajungand la 4300 mAh. Note 9 este deja un telefon care rezista cu brio la o utilizare intensa in timpul zilei, care te face sa uiti sa mai verifici stadiul bateriei, iar Note 10 Plus construieste peste aceasta performanta, dandu-ti libertatea sa te concentrezi pe ce vrei sa faci cu el, filme, muzica, jocuri, fotografie, fara sa te uiti ingrijorat in jur dupa o priza. Telefonul merge si merge si merge…

In meniuri gasim ceva ce asteptam de mai multa vreme – Digital wellbeing. Anuntata initial ca o exlusivitate pentru telefoanele Pixel, Digital wellbeing este o functie care te ajuta sa monitorizezi si sa controlezi cat timp iti petreci efectiv folosind telefonul, ce aplicatii ai folosit si pentru cat timp. Este tot mai clar ca tehnologia ne creeaza o dependenta tot mai mare de toate aceste jucarii si servicii.

Nu de multe ori am constatat ca am pierdut ore intregi cu ochii in ecranul telefonului, trecand dintr-o aplicatie in alta, fie ca ma jucam, fie ca ma uitam la filme, fie ca stateam pe social media. Un telefon performant cu un ecran superb garantat te va acapara si, cum impactul tehnologiei asupra noastra e tot mai mare, e bine sa folosesti Digital wellbeing ca sa iti monitorizezi obiceiurile de consum. Este, de asemenea, imbucurator sa vezi aceasta functie pe un telefon non-Pixel.

Un alt lucru pe care il face Digital wellbeing este ca te ajuta sa lasi telefonul din mana cand te duci la culcare. Pentru cei mai multi dintre noi, sa mergi la culcare inseamna sa mai stai putin cu ochii in ecran, chiar daca te-ai pus in pat si ai stins lumina. Cum te ajuta Digital wellbeing aici? Poti programa telefonul ca intr-un anume interval orar sa iti faca display-ul alb-negru. Poti sa folosesti telefonul, doar ca imaginea este in nuante de gri, privandu-te de deliciile culorilor stralucitoare ale ecranului AMOLED. In felul asta ar trebui sa te inveti sa lasi telefonul pe noptiera si sa acorzi prioritate odihnei.

Mai mult, aceasta functie este utila si in cazul copiilor foarte mici, care nu vor fi astfel atat de atrasi de gadget-uri, preferand (probabil) sa se joace “in offline”.

S-Pen si imbunatatirile aduse

Si S-Pen vine cu cateva imbunatatiri. Poti acum sa controlezi functiile camerei prin gesturi (schimbare mod camera, zoom) dar nu consider ca functioneaza tocmai bine. Sunt mai mult niste functii gimmick, nu neaparat ceva cu adevarat util. O functie mai utila, in schimb, este cea care transforma scrisul de mana dintr-o notita facuta cu S-Pen, in scris de tipar. Am sesizat un detaliu care m-a facut sa zambesc, anume ca atunci cand iei notite cu stilusul se aude un fosnet ca atunci cand scrii cu creionul pe hartie. Este doar de efect, dar un efect placut.

In completarea lucrurilor pe care Note 9 le poate face pentru tine trebuie mentionata aplicatia Quick measure, care foloseste augmented reality pentru a efectua masuratori ale diverselor suprafete catre care indrepti camera. Ca o ruleta virtuala. Foarte util pentru profesionisti, de exemplu, dar si pentru oricine a trebuit sa masoare ceva in casa si nu isi mai gasea ruleta.

CONCLUZII

Note 10 Plus imbunatateste ceea ce facea Note 9 sa fie deja un telefon foarte bun. Arata mai bine, iti ofera un ecran mai mare dar mentine dimensiunile generatiei anterioare, vine cu o baterie mai mare, o camera cu senzor ultrawide.

Se pune acum problema daca merita sa faci upgrade. Pentru posesorii de Note 9, trecerea la urmatoarea generatie s-ar putea sa nu se justifice. Note 9 este in continuare un telefon foarte bun, care are doar putine minusuri fata de Note 10 Plus.

In schimb, daca vii de la un Galaxy S9 sau S9+, sau daca mereu ai vrut sa incerci un telefon din gama Note, atunci acest model este exact ce iti trebuie. Un telefon complet, un substitut de computer, o Tesla a telefoanelor mobile. Si daca ecranul de dimensiuni mari te intimideaza, recomand cu incredere aplicatia One Hand Operation + a celor de la Samsung, care aduce gesturi configurabile pentru butoanele de navigatie, dar si pentru alte functii, transformand chiar si un telefon mare ca Note 10 Plus intr-un telefon pe care il poti utiliza usor cu o singura mana.

Note 10 Plus are un pret de raft de circa 5.200 de lei.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Test drive cu Mazda CX-30, un nou SUV japonez spatios