Piata romaneasca de bunuri de folosinta indelungata a atins 2,27 miliarde euro in primele noua luni din 2019, reprezentand o crestere de 2,6% fata de aceeasi perioada din 2018. Cel mai mare sector al acestei piete, cel de telecom, a marcat o crestere de 2% in aceeasi perioada, atingand valoarea de 989 milioane euro.

Electrocasnicele mari (MDA) au avut vanzari de 471 milioane de euro, cu aproape 10% in plus fata de ianuarie – septembrie 2018, conform unei analize GfK.

Sectorul de electronice (CE) a inregistrat, de asemenea, o performanta buna, de +4%, atingand valoarea de 325 milioane euro. Cea mai mare rata de crestere a venit insa de la electrocasnicele mici (SDA), cu un plus de 11%, pana la valoarea de 165 de milioane euro.

IT-ul continua sa piarda 9,5% din valoare, coborand la 287 milioane euro. Aceeasi evolutie descendenta si pentru sectorul echipamentelor de birou (OE), care a pierdut aproape 5% din valoare in primele noua luni din 2019, atingand pragul de 23 milioane de euro. In acelasi trend descendent intra si sectorul de aparate foto digitale, cu o scadere de 7,6% si 15 milioane euro in vanzari absolute.

Trimestrul 3 2019

Evolutia la T3 este mai buna decat cea la noua luni, cu un plus de peste 3%, in special datorita sectorului telecom. Astfel, valoarea totala a pietei de electro-IT a fost de 839 milioane de euro.
Vanzarile de telecom au atins 366 milioane euro, reprezentand o crestere de 6,6% comparativ cu trimestrul al treilei din anul precedent.

Electrocasnicele mari au adus vanzari de 189 milioane de euro, in crestere cu 3,6% fata de aceeasi perioada din 2018.

Sectorul electronicelor a fost relativ stabil, cu un plus de doar 0,5% si o valoare de 111 milioane euro, in timp ce zona de IT si-a continuat panta descendenta si in T3, cu o scadere de 8,2%, pana la valoarea de 100 milioane euro.

Sectorul electrocasnicelor mici a avut un trimestru foarte bun, in crestere cu peste 9%, pana la valoarea de 61 milioane euro. Vanzarile de echipamente de birou au inchis trimestrul usor pozitiv, 0,2%, si opt milioane euro in vanzari absolute. Camerele foto continua sa scada -4,6% in T3 si 5 milioane de euro.

Telecom

Ianuarie – Septembrie 2019

Cresterea sectorului continua sa fie adusa de fablete (telefoane smart cu display >5,6 inch), care si-au majorat vanzarile cu peste 91% in primele noua luni din 2019, atingand valoarea de 806 milioane euro. Core wearables (ceasuri smart, bratari inteligente etc) au marcat un salt de peste 57%, pana la valoarea de 29 milioane euro, in timp ce vanzarile de casti de telefoane au crescut cu peste 22%, pana la 25 milioane de euro. Telefoanele mobile clasice (cu display <5,6 inch) scad in continuare intr-un ritm alert, aproape -75%, coborand la 129 milioane de euro. Cu toate acestea, segmentul reprezinta inca peste 10% in vanzarile sectorului de telecom.

Trimestrul 3 2019

Evolutia este similara si pentru T3, cand vanzarile de fablete au crescut cu 63%, pana la 308 milioane de euro. Ca ritm de crestere, urmeaza core wearables, cu un plus de peste 54% si 11 milioane de euro. Vanzarile de casti au atins 9 milioane de euro, majorarea fiind de 26% fata de T3 2018. Telefoanele smart si mobile continua sa piarda valoare, cu 73,5%, pana la 37 milioane de euro.

Electrocasnice mari

Ianuarie – Septembrie 2019

Cea mai importanta categorie de produse din segment, frigiderele, si-au majorat vanzarile cu 13% fata de primele noua luni din 2018, atingand 144 milioane de euro. Frigiderele reprezinta aproximativ 30% din valoarea sectorului de electrocasnice mari.

Urmatoarele ca importanta sunt masinile de spalat rufe, cu 136 milioane de euro si o majorare de aproape 13% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Segmentul de aparate de gatit (aragazuri si cuptoare) a avansat cu peste 3%, pana la 70 de milioane de euro, in timp ce vanzarile de plite incorporabile s-au majorat cu 3,5%, pana la 26 milioane de euro.

Segmentul uscatoarelor de rufe isi continua traiectoria ascendenta, cu un plus de peste 35% in T3, pana la valoarea de 10 milioane de euro. Si categoria masinilor de spalat vase este una cu rata mare de crestere, de 23%, si o valoare absoluta a vanzarilor de 24 milioane de euro.

O performanta buna marcheaza si cuptoarele cu microunde, 12% si 17 milioane de euro, in timp ce hotele au avut o evolutie mai modesta, de doar +1% si 17 milioane de euro.
Pe o panta descendenta la noua luni se afla congelatoarele, in scadere cu 9%, pana la 28 milioane de euro.

Trimestrul 3 2019

In T3, vanzarile de frigidere au crescut cu 9%, pana la 62 milioane de euro, in timp ce a doua categorie ca importanta, masinile de spalat rufe, au marcat o valoare de 50 de milioane de euro, reprezentand o crestere de aproape 5% fata de T3 2018.

Majorare solida a vanzarilor atat pentru uscatoarele de rufe, peste 21%, si 4 milioane de euro, cat si pentru masinile de spalat vase, 24% si 9 milioane de euro. Vanzarile de cuptoare cu microunde au atins 6 milioane de euro, reprezentand o crestere de 11% comparativ cu T3 2018. Plitele incorporabile au ajuns la vanzari de 10 milioane de euro, dupa o crestere de mai bine de 2%.

Comparativ cu evolutia la noua luni, in T3 sunt mai multe categorii pe o panta descendenta.
Astfel, congelatoarele au marcat un declin serios, de 20%, pana la 16 milioane de euro, in timp ce aparatele de gatit si hotele au marcat scaderi de 0,7% si, respectiv, 0,3%, pana la 26, respectiv 6 milioane de euro.

Produse electronice

Ianuarie – Septembrie 2019

Cu o pondere de 88% din valoarea categoriei de electronice, televizoarele au avut o evolutie pozitiva si in primele noua luni din 2019, de 6%, pana la 285 milioane de euro.

Cea mai buna evolutie vine insa de la boxe, cu o crestere de 17,6% si 6 milioane de euro in vanzari absolute, in timp ce vanzarile de boxe portabile au crescut usor, +0,7%, pana la 10 milioane de euro.

Camerele video scad in ritm accelerat, mai bine de -35%, pana la valoarea de 3 milione de euro, in timp ce vanzarile de casti s-au diminuat cu aproape 13%, pana la valoarea de 2 milioane de euro. Consolele de jocuri sunt in aceeasi zona de scadere accelerata, cu -16%, pana la 15 milioane de euro, la fel ca si sistemele home cinema, care au atins o valoare de 6 milioane de euro, cu un procent mai putin fata de primele noua luni din 2018.

T3 2019

La trimestru, vanzarile de televizoare au avansat cu 2%, pana la 97 milioane de euro, in timp ce vanzarile de boxe au crescut cu 23%, pana la 2 milioane de euro. Acestea sunt singurele produse cu majorari de vanzari in T3, restul categoriilor marcand performante negative.

Vanzarile de camere video au scazut cu 20%, pana la un milion de euro, cele de console s-au diminuat cu 20%, pana la 4 milioane de euro, iar, pentru casti, vanzarile au scazut cu aproape 11%, pana la un milion de euro. Pentru sistemele AHS scaderea a fost de 9%, la doua milioane de euro, in timp ce pentru boxele portabile vanzarile s-au diminuat usor, cu 0,8%, pana la 4 milioane de euro.

IT

Ianuarie – Septembrie 2019

Cele mai importante categorii ale sectorului, computerele si laptopurile, au marcat scaderi severe de peste 26% si, respectiv, peste 5%, pana la valori de 45 si 161 milioane de euro. Tabletele continua si ele curba descendenta, cu o diminuare de 17%, pana la valoarea de 28 miloane de euro.Tastaturile continua sa scada cu 3% pana la 8 milioane de euro, la fel ca si monitoarele, care au inregistrat o usoara diminuare de vanzari, de 0,7%, pana la 28 milioane de euro.

Cresc insa puternic vanzarile de camere web, +20,6% si 7 milioane de euro, urmate de mousi (pointing devices) cu un usor plus de 0,7%, pana la 28 milioane de euro.

T3 2019

Ritmul de scadere a vanzarilor de computere a fost mai mare la T3, decat in primele noua luni. Vanzarile de computere au scazut cu mai bine de 26%, pana la valoarea de 15 milioane de euro. Pentru laptopuri, scaderea a fost mai diminuata, doar -2%, pana la valoarea de 59 milioane euro. Se mentine trendul descendent si pentru tablete, peste -18% fata de T3 2018, si monitoare -12%, fiecare categorie cu vanzari de cate 9 milioane de euro in acest interval.

Pentru camerele web a fost un trimestru bun, cu un plus de 44% si 3 milioane de euro in vanzari absolute. Vanzarile de mouse au scazut cu 2,5%, la 3 milioane de euro, iar cele de tastaturi cu 5%, pana la 2 milioane de euro.

Electrocasnice mici

Ianuarie – Septembrie 2019

Cu o rata de crestere de 134%, categoria de aparate de calcat verticale cu aburi s-a bucurat de cea mai buna performanta, desi vanzarile absolute se mentin la o valoare relativ mica: 3 milioane de euro in primele noua luni din acest an.
Urmeaza friteuzele, cu o crestere de peste 79% si o valoare de 2 milioane de euro si espresoarele de cafea, care au atins 29 milioane de euro in vanzari si un plus de aproape 27% fata de perioada similara din 2018.

Cea mai importanta categorie din sector, aspiratoarele, si-a majorat vanzarile cu mai bine de 18%, la 47 milioane de euro. Aparatele de uscare si coafare a parului s-au bucurat si ele de performante foarte bune: 12,6% pentru aparatele de uscat parul si 5 milioane euro in vanzari absolute, 5% pentru aparatele de coafat si 11 milioane de euro si 2% pentru aparatele de tuns si 4 milioane de euro.
Vanzarile de fiare de calcat s-au majorat cu peste 6%, pana la 17 milioane de euro, in timp ce cele de aparate de barbierit au crescut cu 6%, pana la 19 milioane de euro.

In zona de performanta negativa, storcatoarele de fructe au marcat un declin de aproape 28%, pana la 4 milioane de euro, aparatele de gatit si-au diminuat vanzarile cu peste 4%, pana la 19 milioane de euro, iar masinile de tocat au scazut cu peste 2%, pana la 7 milioane de euro.

T3 2019

Aparatele de calcat verticale cu aburi au performat si mai bine in T3, cu o crestere a valorii vanzarilor de 137%, pana la 1 milion de euro. Aceeasi valoare a vanzarilor s-a inregistrat si pentru friteuze, dupa o crestere de 59,5% fata de perioada similara din 2018.
Vanzarile de espresoare de cafea au crescut cu aproape 27%, pana la valoarea de 10 milioane de euro, in timp ce cele de aspiratoare au avansat cu 14,5%, pana la 17 milioane de euro.
Pentru aparatele de uscat parul, cresterea de vanzari a fost de peste 7%, pana la 2 milioane de euro, iar pentru cele de styling, avansul a fost de peste 6%, pana la 4 milioane de euro. Vanzarile de aparate de tuns parul s-au majorat cu 7%, pana la 2 milioane de euro.
In cazul fiarelor de calcat, valoarea vanzarilor s-a majorat cu 3%, pana la 7 milioane de euro. Storcatoarele de fructe s-au aflat in zona negativa si la trimestru, cu peste -23%, pana la 1 milion de euro, alaturi de aparatele de gatit, aproape -4% si 6 milioane de euro, masinile de tocat carne, -3,1% si 4 milioane de euro, si aparatele de barbierit, -0,4% si 5 milioane de euro.

Echipamente de birou

Valoarea vanzarilor de imprimante a scazut cu aproape 6% in intervalul ianuarie – septembrie 2019, fata de aceeasi perioada din anul trecut, atingand 23 de milioane euro. In trimestrul trei, vanzarile au fost in teritoriu usor pozitiv, +0,2%, si 8 milioane de euro.

Foto

Vanzarile de camere foto digitale au scazut cu 7,6% in primele noua luni din 2019, pana la 15 milioane de euro, in timp ce in T3 scaderea a fost de 4,6%, pana la 5 milioane de euro.

Sursa foto: Gorodenkoff / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri