Ca urmare a situației actuale generată de Coronavirus COVID-19, din motive de precauție și protejare a angajaților și clienților, conducerea Allview a anunțat suspendarea activității cu publicul în perioada 13 – 31.03.2020, cu posibilitatea de modificare. Măsurile de protecție nu se opresc aici, compania adoptând noi reguli interne: produsele de service nu se vor mai recepționa în cadrul firmei, direcționându-se prin curier direct către service-ul Diangi; igienizatoarele de mână au fost distribuite în toate birourile din cadrul companiei; personalul din departamentul logistică a primit instruire suplimentară cu privire la utilizarea obligatorie a măștilor și mănușilor de protecție; iar spațiile de birouri sunt dezinfectate zilnic. Comenzile online se vor desfășura normal pe www.allview.ro, iar termenul de livrare va rămâne neschimbat.

De asemenea, pentru a reduce amenințarea Covid-19 asupra sănătății angajaților, compania a încurajat desfășurarea activității de acasă în cadrul departamentelor unde este posibil acest lucru.

Service-ul autorizat Diangi modifică procedura de recepție a produselor

Pe lângă măsurile întreprinse de Allview, service-ul partener Diangi, a adoptat propriile mijloace de prevenire a Coronavirusului: închiderea recepției fizice și colectarea device-urilor doar prin intermediul companiilor de curierat, urmându-se un protocol specific acestei noi situații; instruirea personalului în vederea menținerii unui nivel adecvat de igienă prin utilizarea frecventă a soluțiilor dezinfectante puse la dispoziție de către companie, precum și a mănușilor de unică folosință; dezinfectarea spatiilor de lucru în timpul fiecărei pauze dar și amânarea tuturor călătoriilor și întâlnirilor de afaceri. Pentru o cât mai bună funcționare a activității și pentru ca device-urile trimise de către clienți în service să fie reparate într-un timp optim, Diangi a adaptat fluxul operațional interdepartamental astfel încât să asigure continuitatea furnizării acelorași servicii de calitate chiar și în eventualitatea unui impact negativ ce ar putea fi generat de actuala conjunctură.

În spiritul prevenției și pentru minimizarea riscurilor, echipa Allview va adapta măsurile luate, zilnic, în funcție de evoluția situației din România.

Citeste si:
Încă o companie de IT pe bursa românească: Allview pregătește listarea
Încă o companie de IT pe...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri