Guvernul american discută cu Facebook, Google şi alte companii din sectorul tehnologiei despre o potenţială utilizare a datelor personale pentru combaterea epidemiei cu noul coronavirus, relatează Washington Post, citat miercuri de AFP.

Proiectul ar consta în recoltarea de date de localizare prin intermediul smartphone-urilor americanilor şi ulterior folosirea lor, cu păstrarea anonimatului, pentru a "cartografia" propagarea bolii şi a prevedea, de exemplu, necesităţile medicale de urgenţă.

Subiectul folosirii datelor personale este unul sensibil, având în vedere seria de scandaluri care au vizat atât reţelele sociale, cât şi instituţii federale ca NSA (Agenţia de securitate naţională), notează AFP.

Presiunea creşte însă asupra companiilor din Silicon Valley să-şi implice tehnologiile în lupta împotriva COVID-19. Săptămâna trecută, un grup de oameni de ştiinţă au semnat o scrisoare deschisă în care le cheamă să se mobilizeze.

"Este clar că eforturi ample din partea platformelor tehnologice ar putea înclina balanţa de partea pozitivă, contribuind la îngrădirea pandemiei şi salvarea a mii, chiar milioane de vieţi", au notat cei 50 de medici, epidemiologi şi cercetători.

Aceştia recomandă între altele reţelelor sociale să difuzeze clipuri educative, companiei Uber să le distribuie şoferilor produse dezinfectante şi Amazon să limiteze numărul de măşti şi geluri dezinfectante care pot fi cumpărate de o persoană.

La rândul lor, Apple şi Google "ar trebui să integreze în sistemul de operare al telefoanelor un instrument de urmărire, pe care utilizatorii să-l poată activa la latitudinea lor, în condiţii de anonimat, pentru a şti dacă se află în apropierea unor cazuri identificate".

Astfel, utilizatorii s-ar putea autoizola în caz de necesitate şi supraveghea eventuala apariţie a simptomelor, explică ei.

Mai mult, "pe termen lung, un astfel de sistem va permite ţinerea sub control a altor epidemii, pe viitor", notează semnatarii scrisorii. "Urmărirea contactelor între persoane a dat rezultate bune în China şi Coreea de Sud şi un asemenea instrument ar putea fi aplicat peste tot, la scară largă", consideră ei.

În ce o priveşte, compania Facebook a pregătit deja un plan în valoare de 100 de milioane de dolari ce prevede acordarea de ajutoare şi credite micilor antreprenori afectaţi de epidemie.

Programul urmăreşte să ajungă la "30.000 de mici afaceri din peste 30 de ţări", a explicat grupul într-un comunicat, menţionând că va începe să primească aplicaţii în săptămânile care vin.

"Micile afaceri sunt inima comunităţilor noastre şi mulţi dintre cei care conduc aceste afaceri sunt afectaţi de această criză, mai ales în condiţiile în care oamenii aleg în tot mai mare măsură, în mod raţional, să stea acasă", a scris directoarea de operaţiuni a Facebook, Sheryl Sandberg.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Citește și
O noua banca din Romania ar putea fi sanctionata pentru GDPR
Setari Cookie-uri