Facebook a dezvăluit o brăţară de realitate virtuală (VR) care va fi utilizată pentru a controla viitorii ochelari de realitate augmentată (AR).

Brăţara interpretează mişcările mâinii utilizatorului printr-un grup de senzori care detectează semnalele nervilor motori. Utilizatorii vor naviga prin atingerea degetul arătător şi a degetului pentru a efectua un "clic" pe dispozitiv, potrivit Agerpres.

Specialiştii în confidenţialitate şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la natura datelor pe care brăţara le-ar putea stoca cu privire la utilizatorii săi.

Potrivit Facebook, sistemul său se va putea adapta la comportamentele individuale ale utilizatorilor folosind învăţarea automată pentru a prezice aprecierile, antipatiile şi alte interese ale acestora, în timp real.

"Sistemul învaţă ceva despre locaţia dumneavoastră şi despre obiectele principale, cum ar fi pantofii de alergat sau recunoaşterea activităţii", a spus Tanya Jonker, director de cercetare ştiinţifică la Reality Labs de la Facebook.

"Şi învaţă că, în trecut, aţi lansat adesea aplicaţia de muzică atunci când ieşiţi din casă cu acei pantofi. Apoi vă întreabă dacă doriţi să redaţi muzica dumneavoastră şi vă permite să confirmaţi cu un singur clic", a explicat ea.

Problema datelor personale

Consumatorii trebuie să se asigure că sunt informaţi cu privire la cât din datele lor au fost distribuite companiei, a atras atenţia expertul digital Ray Walsh de la ProPrivacy, deoarece tehnologia a început să se extindă în mainstream.

"Oportunitatea de a exploata mişcările oculare şi impulsurile nervoase ale oamenilor pentru a detecta dacă sunt interesaţi de conţinut oferă un potenţial nesfârşit pentru capitalismul de supraveghere", a declarat el pentru BBC News.

"Legiuitorii ar trebui să analizeze cu atenţie legalitatea acestei noi colectări de date şi a utilizării ulterioare pentru a se asigura ca aceşti consumatori sunt protejaţi în mod adecvat", a spus Ray Walsh.

Prima versiune a ochelarilor de realitate augmentată de la Facebook se preconizează că va fi lansată la sfârşitul acestui an.

Facebook lucrează de mai mulţi ani la planurile sale pentru platforma VR.

Compania şi-a manifestat interesul pentru această tehnologie încă din 2014, când a cumpărat Oculus, un start-up VR.

În prezent, aproape 10.000 din cei 50.000 de angajaţi ai săi lucrează în divizia Reality Labs.

Potrivit managerul general al Facebook, Mark Zuckerburg, tehnologia VR va fi ceva obişnuit până în 2030.

Rivalii Facebook, inclusiv Apple şi Google, ar lucra la produse similare bazate pe realitate augmentată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri