Code for Romania anunță lansarea soluției Bugetare Participativă. o platformă digitală care va permite tuturor cetățenilor să se implice în mod direct în deciziile luate privind dezvoltarea localității lor. Această soluție face parte din ecosistemul proiectat de Code for Romania pentru Administrația Publică Locală.

Code for Romania a anunțat în decembrie 2020 un plan de digitalizare al României pe 5 ani și care acoperă 5 domenii cheie: sănătate, educație, mediu, protecția grupurilor vulnerabile și participare civică. Până acum au proiectat 170 soluții dintre care 25 au fost finalizate, iar alte 21 sunt deja în lucru, Bugetare Participativă fiind a 26-a soluție live din planul organizației.

Soluția reutilizează Consul, un software open-source cu succes internațional, care a fost folosit de administrațiile a peste 135 de orașe din 35 de țări din lume. Bugetare Participativă a adaptat acest software la nevoile administrației publice din România și este implementată gratuit de Code for Romania pentru fiecare primărie.

Lansarea Bugetare Participativă este o bornă importantă pentru că marchează una din puținele instanțe de reutilizare a software-ului open source în administrația publică, lucru care din punctul de vedere Code for Romania trebuie să devină regulă și obișnuință - aducând economie de bani și timp în procesul de digitalizare a României.

Retail jobs

Partenerul strategic al Code for Romania este Primăria Municipiului Brașov - prima primărie care va implementa soluția Bugetare Participativă dezvoltată de Code for Romania.

,,Începând de astăzi, platforma primariabrasovenilor.ro, platforma pe care am dezvoltat-o împreună cu Code for Romania - și le mulțumim pentru implicare și pentru acest efort pro bono, efort care, iată, produce un rezultat calitativ foarte bun - poate să primească propunerile de proiecte. Pot fi înregistrate aceste propuneri până la finalul lunii, până în 30 noiembrie. Pe parcursul acestei luni vom avea câteva seminarii, câteva sesiuni de informare, în care toți cei care au neclarități sau vor să valideze ideile de proiecte să poată să verifice eligibilitatea acestor proiecte, printr-un dialog direct cu reprezentanții aparatului executiv. Punem Primăria, punem aparatul administrativ, la dispoziția celor care vor să îmbunătățească ideea și să o dezvolte.”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste si:
Primăria Brașov a pus în circulație 21 de troleibuze noi
Primăria Brașov a pus în...

„Dacă ne dorim un proces de digitalizare coerent și care să nu mai risipească bani publici ca până acum, trebuie să migrăm rapid spre un comportament de reutilizare a soluțiilor digitale în administrația publică locală. În țările la care ne uităm cu admirație, o soluție este plătită o singură dată și reutilizată strategic. Nevoile unei primării nu sunt esențial diferite de ale alteia, așa că putem construi o singură dată și reutiliza la nivel național un software de management al parcărilor, de registratură sau de sesizări. Acesta este modelul sănătos de digitalizare, model pe care îl vedem pus în aplicare prin Consul și Bugetare Participativă. De azi, Primăria Brașov reutilizează o soluție construită de Primăria Madrid, soluție pe care o poate prelua orice altă primărie din România.”, a declarat Bogdan Ivănel, co-fondator și CEO Code for Romania.

Citeste si:
Mini-vacanța de 24 ianuarie aduce trafic intens pe Valea Prahovei
Mini-vacanța de 24 ianuarie...
Sursa foto: Danny Iacob / Shutterstock.com
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri