GRAMMA Wines, producător local de vinuri din Iași, a achiziționat de curând 27 de NFT-uri (non-fungible tokens) din colecţia „Strămoși“ lansată pe Elrond, pe care le-a transformat în etichete fizice într-una dintre edițiile limitate de sticle de vin.

Colecția „Strămoși“ lansată ca NFT pe rețeaua românilor de la Elrond repre­zintă o colecţie de ima­gini inspi­rate din folclorul românesc, iar o parte din fondurile primite din vânzarea colecției vor fi folosite pentru a promova turismul românesc, o componentă pe care și GRAMMA Wines o explorează o dată cu lansarea conceptului de locuire în vie.

„Am integrat desenele achiziționate în eticheta unuia dintre vinurile din ediție limitată. Arta digitală va face parte din viitorul vinului, iar noi facem primii pași în această lume. Colecția pe care am achiziționat-o se potrivește atât cu linia noastră de comunicare vizuală, cât și cu ideea de promovare a turismului local, o inițiativă pe care o explorăm la GRAMMA Wines,” a explicat Marian Olteanu, general manager GRAMMA Wines.



În acest moment, colecția limitată de vinuri este disponibilă cu patru dintre desenele achiziționate în sistem NFT, iar primii clienți au fost cei din comunitatea pasionată de tehnologie și blockchain.

Comunitatea crypto a primit cu entuziasm colecția limitată de vinuri GRAMMA x Strămoși, iar până acum, s-a epuizat 20% dintre pachete, ceea ce transformă crama într-una dintre puținele companii care au găsit o utilitate practică a NFT-urilor, dincolo de a fi un early adopter pentru o tehnologie nouă.

În 2021, producătorul a plantat pe lângă Aligote, Fetească Regală şi Fetească Albă, şi Fetească Neagră, Busuioacă de Bohotin, Cabernet Sauvignon sau Sauvignon Blanc. Recolta de anul aceasta a însumat aproximativ 90.000 de litri, echivalentul a 120.000 de sticle, din cele 15 hectare de viță de vie a companiei.

Până în acest moment, GRAMMA a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de peste 50% față de 2020, când a încheiat cu 1,4 milioane de lei, iar estimările pentru profit se ridică la 300.000 de lei. Luna decembrie va aduce o creștere a vânzărilor pe toate canalele companiei, mizând în special pe pachetele corporate, unde se poate personaliza inclusiv eticheta.

Nu în ultimul rând, proiectul dedicat turismului viticol în stil minimalist pentru retragerea din cotidian rămâne o prioritate pentru GRAMMA Wines. Locuințele de tip tiny homes premium vor avea fiecare o suprafață de 24 de metri utili și vor fi așezate în via recent plantată. Proiectul cuprinde în această fază opt tiny homes, cu dotări precum piscină, spațiu de dormit sau cameră de zi și dispune de spații vitrate generoase. Căsuțele sunt izolate una față de cealaltă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri