Honeywell anunță lansarea primului centru din Europa pentru securitatea operațiunilor (SOC), amplasat la București. Activitatea centrului va fi concentrată pe detectarea, prevenirea și gestionarea amenințărilor cibernetice care pot afecta tehnologiile de lucru din domeniul industrial și infrastructura de bază din domeniu. Centrul este deservit de experți în securitate cibernetică pentru tehnologii operaționale, deservind clienți Honeywell din întreaga lume, în întâmpinarea nevoii în creștere de soluții profesioniste de securitate cibernetică.

Din ce în ce mai multe companii industriale se confruntă cu o lipsă de expertiză internă pentru securitatea cibernetică sau dispun de fonduri limitate pentru creșterea echipelor. Soluțiile pentru tehnologiile de lucru – OT - gestionate de Honeywell oferă companiilor acces non-stop la instrumente de analiza datelor din domeniul securității cibernetice și la experți cu înalt nivel de specializare și aptitudini diverse în domeniu, eliminând nevoia de a crește alocările de resurse interne din partea companiilor.

„Suntem bucuroși să putem inaugura centrul din București, dată fiind baza de talente locale, calitatea infrastructurii de internet și sprijinul autorităților locale”, a declarat Ronald Binkofski, președintele Honeywell pentru Europa Centrală și de Est. „Recent, centrul a primit certificarea ISO 20000-1, demonstrând că organizația noastră a investit în cei mai buni oameni, procese și tehnologii pentru a oferi servicii de cea mai bună calitate pentru monitorizarea securității cibernetice și capacitatea de răspuns în caz de incidente”.

„Observăm că amenințările cibernetice cu care se confruntă companiile industriale se accentuează, pe măsură ce atacatorii evoluează ca nivel de sofisticare și sunt mai bine finanțați. Noul centru Honeywell, axat pe tehnologii pentru operațiuni de lucru, va juca un rol cheie în sprijinirea companiilor industriale din întreaga lume în lupta împotriva creșterii numărului de atacuri cibernetice. Nu ne mai întrebăm azi dacă o companie va fi atacată cibernetic, ci când se va întâmpla acest lucru. Expertiza și resursele cibernetice operaționale din centrul Honeywell oferă companiilor avantajul necesar pentru minimizarea impactului atacurilor cibernetice, prin detectarea amenințărilor și capacitatea de răspuns rapid”, a declarat Tom Hanson, ofițer comercial la Ambasada SUA la București, România, participant la evenimentul de lansare.

Centrul din București consolidează rețeaua globală de soluții de securitate cibernetică a Honeywell și suplimentează capacitatea celorlalte centre, la nivel mondial, în furnizarea de soluții regionale și globale de securitate operațională.

„Centrul din București oferă companiilor industriale din Europa și întreaga lume, de pe piața liberă, soluții de securitate cibernetică pentru tehnologiile operaționale, de tipul serviciului Honeywell Advanced Monitoring and Incident Response - AMIR (Capacitate avansată de gestionare și monitorizare a incidentelor)”, a declarat Jeff Zindel, vicepreședinte și director general, Honeywell Connected Enterprise Cybersecurity. „Clienții au acces la o soluție soft de securitate cibernetică, experți și manuale, plus îndrumări în procesul de remediere pentru detectarea, prevenirea, analiza, evaluarea și coordonarea răspunsului la amenințări”.

Honeywell este prezentă în România din 1997, deținând unități de producție în București și Lugoj. Compania are câteva mii de angajați la nivel național. Operațiunile sale acoperă trei domenii principale de activitate: soluții de automatizare și control, managementul proceselor industriale și sisteme pentru industria aerospațială și de transport.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri