Transformarea digitală este, astăzi, un proces care se propagă la nivelul întregii economii și societăți, iar tot mai multe guverne și administrații publice locale înțeleg că nu se pot dezvolta și nu pot fi competitive în absența digitalizării. În același timp, conceptul de „Smart City” („oraș inteligent”) capătă tot mai mult contur în România, numărul administrațiilor locale care decid să implementeze soluții digitale pentru a deveni mai eficiente, mai prospere, mai sustenabile, așadar, mai inteligente fiind în creștere.

Soluțiile digitale implementate de primăriile din Slănic Moldova și Sadu

Primăria Comunei Sadu, din județul Sibiu, este poate unul dintre cele mai elocvente exemple de pe plan local în ceea ce privește beneficiile pe care digitalizarea le poate aduce unei localități. În prezent, primăria este complet digitalizată și poate funcționa atât online, cât și offline, iar conform primarului localității, Ivan Valentin, cele mai multe beneficii s-au văzut mai ales în ultimii doi ani, când interacțiunea directă cu oamenii nu a mai fost posibilă, pe fondul pandemiei COVID-19.

“Digitalizarea trebuie să devină un proces care să nu fie doar un moft al autorităților locale, ci să fie o politică națională prin care toate administrațiile publice locale să parcurgă firesc și eficient acest pas. Noi am început recent să instrumentăm destul de multe dosare ale cetățenilor pentru depunerea finanțării pentru energia alternativă și constatăm cât de eficient este acest suport de digitalizare a serviciilor publice. Acum cetățenii își pot obține documentele pentru depunerea dosarului de finanțare, indiferent că sunt acasă sau la biroul de consultanță”, susține primarul Comunei Sadu.

Soluții precum Microsoft Azure, Office365 sau Microsoft Teams, și alte instrumente puse la dispoziție de partenerii din ecosistemul Microsoft, implementate deopotrivă și de primăria din Sadu, oferă o platformă tehnologică integrată, care răspunde unor nevoi specifice, în scopul eficietizării procesului pentru cetățeni.

Florin Roșie, Channel Manager Azure în cadrul Microsoft, explică faptul că toate aceste soluții și tehnologii sunt axate pe câteva componente esențiale, precum: sprijinirea infrastructurii elementare (de exemplu cea de tip server), unde Azure pune la dispoziție instrumente de putere de calcul, și completarea altor aplicații. „Azure este un univers în continuă expansiune, care adaugă an de an noi funcționalități astfel încât să poată asigura securitatea cibernetică a aplicațiilor respective. Aceasta este o componentă extrem de importantă mai ales în cazul sistemelor de interacțiune cu populația, care colectează, gestionează și utilizează date cu caracter personal, așa cum este și cazul primăriei Sadu”, adaugă Florin Roșie.

La rândul său, primăria orașului Slănic Moldova a pornit pe drumul digitalizării și a implementat la finalul anului 2020 o soluție de monitorizare a calității aerului. Sistemul SmartAirCity este unul de tip IoT și este dezvoltat pe platforma Microsoft Azure.

Utilizând resurse de cloud disponibile în Azure, SmartAirCity măsoară nivelul de poluare a aerului din locurile în care este implementat și monitorizează în permanență calitatea acestuia. În plus, municipalitatea are acces permanent la o hartă a celor mai poluate arii din localitate și poate acționa pentru a îmbunătăți calitatea aerului din zonele respective. Toate acestea s-au tradus în ultimul an prin creșterea calității vieții cetățenilor din Slănic Moldova, care respiră acum un aer mai curat.

Retail jobs

Activitatea grădinițelor din Zagreb, eficientizată cu ajutorul Azure

Poveștile de succes nu se opresc, însă, la granițele României. Primăria din Zagreb - capitala Croației și un oraș cu peste 1 milion de locuitori - a demarat recent o serie de proiecte de digitalizare prin care își propune să reconfigureze modul în care funcționează grădinițele din oraș. Mai exact, prin implementarea unui nou sistem, care rulează în Microsoft Azure, procesul de înscriere a copiilor la grădiniță a devenit mai ușor ca niciodată, iar activitățile de bugetare și raportare au câștigat în eficiență și transparență. Potrivit reprezentanților primăriei, infrastructura de cloud dezvoltată de Microsoft asigură și un nivel mai înalt de securitate cibernetică și un suport de implementare mai vast.

„Digitalizarea este unul dintre obiectivele principale ale orașului nostru. Cele 60 de grădinițe din oraș utilizau sisteme și aplicații diferite pentru a-și gestiona activitatea, mai ales în ceea ce privește planificarea bugetară, lucru care crea mai departe ineficiență și confuzie. În plus, toate acele aplicații foloseau servere separate, ceea ce presupunea și costuri mari. Ne-am gândit că am putea avea o platformă digitală centrală, astfel încât fiecare grădiniță să urmeze aceleași reguli pentru fiecare proces în parte. Sistemul trebuia să respecte atât reglementările legale, cât și standardele tehnice și să ușureze activitatea tuturor”, susține Damir Trbušić, șeful departamentului pentru gestionarea infrastructurii și operațiunilor IT, din Zagreb.

Citeste si:
Bittnet: suport gratuit firmelor care își trimit angajații să...
Bittnet va oferi gratuit...

Fondul Național pentru Protecția Mediului și Managementul Apelor din Polonia și Microsoft ajută cetățenii să îmbunătățească eficiența energetică a locuințelor lor

Un alt exemplu de eficientizare datorită digitalizării este programul derulat de Fondul Național pentru Protecția Mediului și Managementul Apelor din Polonia (National Fund for Environmental Protection and Water Management) în cadrul căruia cetățenii pot accesa granturi de mediu care să îi ajute să prevină poluarea aerului și să îmbunătățească eficiența energetică a locuințelor lor. Pentru a accelera procesul, instituția a dezvoltat un portal de aplicații online, bazat pe serviciile de cloud din Azure, întregul parcurs, de la depunerea cererilor până la verificarea lor, fiind simplificat considerabil. În acest fel, numărul de formulare procesate a crescut foarte mult, într-un timp relativ scurt.

În acest context, Jakub Dąbrowski, director adjunct al departamentului IT din cadul NFEP&WM, explică: „Procedurile standard, care presupuneau depunerea fizică a formularelor, necesitau foarte mult timp. Acum, pentru că documentele sunt transmise și revizuite digital, putem să simplificăm procedurile și să eliminăm erorile recurente”. Conform autorităților din Polonia, tranziția la noul sistem a fost salutată de cetățeni, peste 260.000 de formulare digitale fiind depuse în primii doi ani prin intermediul portalului online.

Acestea sunt doar câteva exemple ale unor comunități locale sau instituții guvernamentale care au ales să răspundă provocărilor și trendurilor actuale prin tehnologie. Indiferent de scopul inițial, eforturile concertate ale autorităților, cetățenilor și ale companiilor din mediul privat, în direcția digitalizării, au avut ca rezultat beneficii pe mai multe nivele.

Un grad ridicat de inovație în sectorul public este esențial în vederea unei dezvoltări economice sustenabile, așa cum demonstrează o cercetare realizată recent de Microsoft. Potrivit Digital Future Index, țările în care serviciile publice sunt puternic digitalizate înregistrează și un nivel de productivitate mai înalt. România face și ea pași hotărâți pe drumul accelerării digitalizării, elaborând politici publice și înființând instituții specializate, cum este Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), pentru a ține pasul cu progresul tehnologic. Mai mult, transformarea digitală este unul dintre principalii piloni din Mecanismul de Redresare și Reziliență (The Recovery and Resilience Facility - RRF), iar îndeplinirea țintelor vizate de acesta este importantă pentru creșterea economică viitoare, nu doar a României, ci și a celorlate state din Europa.

În ultimii 40 de ani, Microsoft a colaborat cu agenții și autorități locale, regionale și federale din întreaga lume, sprijinind mii de organizații în procesul de digitalizare, prin soluțiile și tehnologiile pe care le dezvoltă și le perfecționează neîntrerupt. Misiunea companiei este aceea de a ajuta fiecare persoană și organizație din lume să-și valorifice potențialul maxim cu ajutorul tehnologiei.

Citeste si:
Mailuri false cu înștiințări de plăți restante, care par trimise de...
Mailuri false cu înștiințări...

Material realizat cu sprijinul Microsoft România.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri