Apple a descoperit nereguli majore la sistemul de operare care ar putea permite atacatorilor să preia controlul complet asupra acestor dispozitive. În urmă cu două zile, compania a declarat că este „conștientă de existența unui raport conform căruia această problemă ar fi putut fi exploatată în mod activ”, scrie The Guardian.

Nereguli majore la sistemul de operare iOS. Lista cu modelele afectate

Experții în securitate au sfătuit utilizatorii să actualizeze dispozitivele afectate. Acesta sunt:

  • iPhone-urile 6S + toate modelele apărute ulterioare
  • mai multe modele de iPad, inclusiv a cincea generație + toate cele apărute ulterior
  • toate modelele iPad Pro și iPad Air 2
  • computere Mac care rulează MacOS Monterey.

De asemenea, vulnerabilitățile identificate de companie afectează și unele modele de iPod.

Explicația Apple cu privire la aceste vulnerabilități se traduce prin faptul că un hacker ar putea obține „acces administrativ complet la dispozitiv”, astfel încât să poată „executa orice cod ca și cum ar fi proprietarul dispozitivului, a declarat Rachel Tobac, CEO al SocialProof Security.

Cei care ar trebui să fie deosebit de atenți la actualizarea software-ului lor sunt „oameni care se află în atenția publicului larg”, cum ar fi activiști sau jurnaliști, care ar putea fi ținta unui spionaj sofisticat, a spus Tobac.

Citește și: Apple a dat termenul limită până la care angajații trebuie să se întoarcă la birou

Compania nu a oferit detalii cu privire la numărul de utilizatori care au fost afectați de vulnerabilitate. În toate declarațiile, Apple a citat un cercetător anonim.

Apple a declarat că vulnerabilitățile oferă hackerilor posibilitatea de a prelua controlul asupra sistemului de operare al unui dispozitiv pentru a „executa cod arbitrar” și, potențial, să se infiltreze în dispozitive prin „conținut web creat în mod rău intenționat”, potrivit CNN.

Vulnerabilitatea se extinde și asupra computerelor Mac care rulează sistemul de operare Monterey al companiei, precum și browserul Safari al Apple pe sistemele sale de operare Big Sur și Catalina, a spus compania într-o actualizare ulterioară.

Experții în securitate cibernetică au îndemnat utilizatorii Apple să-și actualizeze dispozitivele, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Infrastructură a guvernului SUA avertizând că „un atacator ar putea exploata una dintre aceste vulnerabilități pentru a prelua controlul asupra unui dispozitiv afectat”.

Este recomandat ca utilizatorii afectați să „să aplice actualizările necesare cât mai curând posibil”.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri