Samsung extinde ecosistemul Galaxy AI și îl face disponibil și în limba română. De asemenea, Galaxy AI se va extinde cu încă 3 noi limbi: turcă, olandeză, suedeză. În plus, limbile deja existente acceptate se vor extinde, pentru a acoperi dialecte suplimentare în chineză tradițională și portugheză (Europa). Acest suport extins începe să fie implementat de la sfârșitul lunii octombrie.
Galaxy AI acceptă în prezent 16 limbi, iar până la sfârșitul anului acest număr va ajunge la 20, odată cu aceste noi adăugiri. Noile limbi și dialecte vor putea fi descărcate ca pachete de limbi din aplicația Setări a dispozitivelor Galaxy compatibile.
Galaxy AI e format din două mari componente: una este cea a Inteligenței Artificiale dezvoltată de către Samsung și inclusă în dispozitiv, în timp ce cea de-a doua componentă este reprezentată de Inteligența Artificială bazată pe Cloud, dezvoltată alături de alți giganți tech, precum Google.
”Începem o nouă eră, un nou salt important în materie de tehnologie. Dacă, la un moment dat, tranziția de la telefoanele cu butoane la cele smart a fost văzut ca un progres important, credem cu tărie că acum ne aflăm în fața unui salt similar”, spunea Tiberiu Dobre , Head of Mobile Division România și Bulgaria în cadrul Samsung Electronics, făcând referire la schimbările pe care tehnologia Galaxy AI le aduce la modul de utilizarea a smartphone-urilor din noua serie.
Galaxy AI: exemple de funcționalități alimentate de Inteligența Artificială
Exemple de funcționalități alimentate de Inteligența Artificială vin din zona conversațională, dincolo de cele de editare foto. Noile modele din seria S24 permit traducerea în timp real a unei convorbiri telefonice sau transcriere ei. De asemenea, vorbim de funcționalități care îți permit să obții un rezumat al unui text mai amplu sau a unei ședințe, tehnologia fiind capabilă să recunoască prezența mai multor persoane participante la discuție.
Note Assist pe Samsung Notes oferă funcții de traducere, rezumate și formatare automată pentru notițele simple și ușoare.
În plus, o funcție de transcriere nou încorporată permite transcrierea, traducerea și rezumarea înregistrărilor vocale direct în Notes. Textele din fișierele PDF pot fi traduse și suprapuse la deschiderea fișierului prin intermediul funcției de traducere a suprapunerii PDF în Notes.
Composer, adăugat recent de Tastatura Samsung, generează texte sugerate pe baza unor cuvinte cheie simple pentru aplicații de e-mail și social media precum Gmail și Instagram. Pentru social media în special, Composer creează texte care reflectă tonul tău prin analizarea postărilor anterioare.
Galaxy AI a îmbunătățit, de asemenea, comunicarea. Funcția Interpreter vine cu un nou mod de conversație care permite ambelor părți să vizualizeze traducerile într-un mod accesibil pe ecranul principal și pe ecranul frontal pentru interacțiuni mai naturale. În același timp, acesta oferă traducere unidirecțională, astfel încât să poți înțelege cu ușurință ce se discută în timpul cursurilor sau altor tipuri de prezentare. Live Translate, care traduce apelurile telefonice direct pe dispozitiv în timp real, s-a extins dincolo de propria aplicație nativă de apelare Samsung către unele aplicații terțe populare.
Smartphone-urile care au Galaxy AI inclus sunt:
- Galaxy S24 Ultra
- Galaxy S24 & S24+
- Galaxy S24 FE
- Galaxy S23 Ultra
- Galaxy S23 & S23+
- Galaxy S23 FE
- Galaxy S22 & S22+
- Galaxy Z Flip6
- Galaxy Z Fold6
- Galaxy Z Flip5
- Galaxy Z Fold5