Reacția TikTok. Ce spune de Călin Georgescu și despre prezenta politicienilor pe platformă

Sursǎ foto: shutterstock

Reacția TikTok. Ce spune de Călin Georgescu și despre prezenta politicienilor pe platformă

Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România l-a clasat pe primul loc pe Călin Georgescu, candidat independent, considerat pro-rus, anti-UE și anti-NATO. Atât în presa internațională, cât și la nivel local, s-a vorbit despre o reușită a sa datorită campaniei derulate pe TikTok, unde a obținut rezultate mai bune decât contracandidații săi, așa cum Wall-street.ro a arătat AICI. Wall-street.ro a solicitat un punct de vedere din partea platformei referitor la acuzațiile conform cărora candidatul independent s-ar fi folosit de platformă pentru a manipula alegătorii, acuzații în care s-a vorbit și despre ferme de troli sau de boți.

Wall-street.ro a discutat despre fermele de troli/boți, înainte de alegeri, cu experți în securitate cibernetică, iar după alegeri cu experți în digital marketing despre modul în care funcționează platforma TikTok.

Daniel Slăvenie CEO & Partner al agenției de digital marketing Limitless explică pentru Wall-street.ro că, cu o strategie bine gândită și un mesaj adaptat corect publicului țintă, este posibil să generezi un număr impresionat de vizualizări pe TilTok,

„ Pentru a avea succes, este esențial să dezvolți o strategie holistică. TikTok se remarcă drept platforma unde viralizarea este cea mai accesibilă, iar costurile de promovare sunt relativ scăzute. Pe de altă parte, Google a anunțat că va renunța la promovarea reclamelor politice în Europa, ceea ce schimbă dinamica campaniilor electorale. Trebuie să-ți înțelegi bine audiența și să înțelegi din ce emoție și cu ce intenție intra pe TikTok pentru a genera conținut pe măsură”, adaugă Daniel Slăvenie pentru Wall-street.ro.

El precizează că platforma are 28% utilizatori cu vârste între 18 și 24 de ani, 19% cu vârste între 35 și 44 de ani, 26% cu vârste între 25 și 34 de ani și 27% cu vârste de peste 45 de ani. Timpul mediu petrecut este undeva la 90 de minute pe zi.

Întrebat dacă consideră că există boți care au ajutat la viralizarea conținutului și dacă e o practică observată în online, acesta a răspuns:

„Da, se vede clar că au existat boți care au comentat automat pentru a crește reach-ul, nu trebuie să fii vreun expert”, precizează Daniel Slăvenie.

Inclusiv SRI a precizat că, în context electoral, fermele de boți/troli reprezintă, în general, instrumente utilizate pentru creșterea popularității candidaților sau atacuri asupra contracandidaților(respectiv asupra unor entități online, pagini web sau conturi deschise la nivelul platformelor de socializare care aparțin acestora), aspecte specifice campaniilor electorale online sau off-line;

Andrei Avădanei, CEO al companiei specializate în securitate cibernetică Bit Sentinel, a explicat pentru Wall-street.ro că impactul unei ferme de troli poate fi uriaș, atingând milioane de persoane.

„Prin utilizarea coordonatã a conturilor și exploatarea algoritmilor platformelor de social media, aceste entitãți pot face ca anumite subiecte sau perspective sã devinã virale. Astfel, pot influența opinia publicã, pot modifica percepția asupra unor evenimente și pot afecta deciziile individuale sau colective. În funcție de resursele și strategia fermei de troli, efectul lor poate depãși granițele naționale, având un impact internațional”, precizează Andrei Avădanei, CEO Bit Sentinel. Puteți citi analiza noastră completă AICI.

Ce spune TikTok despre acuzațiile conform cărora platforma i-ar fi adus victoria lui Călin Georgescu

În urma unei solicitări Wall-street.ro, reprezentanții TikTok se apără precizând că și contracandidații lui Călin Georgescu sunt prezenți pe Tiktok, astfel că este înșelător să sugerezi că acesta ar fi avut o abilitate unică pentru a ajunge la audiențele de pe platformă. Aceștia adaugă în răspunsul lor și cifrele privind următorii contracandidaților pe TikTok, Călin Georgescu având 352,2 mii de urmăritori:

  • George Simion - 669,7 mii de urmăritori
  • Elena Lasconi - 105,1 mii de urmăritori
  • Marcel Ciolacu 42,8 mii de urmăritori
  • Mircea Geoană 18,9 mii de urmăritori

Ei precizează că contul lui Călin Georgescu este supus regulilor privind publicitatea politică, aceleași reguli aplicabile tuturor candidaților la aceste alegeri. Platforma se apără aducând în discuție și faptul că Georgescu nu și-a făcut campanie doar pe TikTok.

„Georgescu a făcut campanie în numeroase alte medii în afara TikTok, astfel încât este atât inexact, cât și înșelător să atribuim activitatea sa exclusiv TikTok”, precizează reprezentanții Tiktok.

Aceștia fac referire la contul de Youtube unde acesta a adunat aproximativ 70.000 de abonați, Facebook cu 144.000 de urmăritori, Instagram cu 41,4 mii de urmăritor, dar și interviurile pe care le-a acordat în mass-media tradițională la televiziuni precum TVR 1, Digi 24 sau Metropola TV, dar și participarea lui la podcasturi precum cel al lui Ștefan Mandachi.

Într-o analiză publicată anterior de Wall-street.ro, pe baza informațiilor oferite de un alt expert în digital Marketing, Eugen Predescu( o puteți citi AICI), se poate observa că Călin Georgescu, prezent pe Meta, nu a rulat niciun anunț plătit de pe contul său oficial, comparativ cu contracandidații săi: Elena Lasconi(990 de anunțuri), George Simion(1.200 de anunțuri) sau Marcel Ciolacu(în jur de 4.400 de anunțuri).

„Suntem foarte vigilenți împotriva actorilor care încearcă să folosească comportamente înșelătoare pentru a încerca să afecteze procesele civice și lucrăm pentru a identifica și elimina operațiunile cu influențe ascunse și raportăm în mod transparent aceste eforturi lunar”, precizează reprezentanții TikTok, adăugând că în septembrie au dezvăluit că au oprit o rețea care viza audiența românească, însă nu au dovezi care să sugereze că aceasta avea legătură cu actuala campanie prezidențială. Ei fac referire în reacția lor și la demersuri precum colaborarea cu Funky Citizens sau resurse precum Centrul Electoral sau Ghidul de Căutare.

Expert Forum, un think tank din Bucureşti înfiinţat de experţi în politici publice şi reforma administraţiei, preciza zilele trecute că, poziția oficială a TikTok este că platforma nu acceptă reclame politice plătite, dar acest exercițiu de PR al lor e contrazis de realitatea în care majoritatea covârșitoare a conținutului rămâne nemarcat.

Mai mult decât atât, conturile sunt verificate superficial: ele se declară de divertisment dar fac propagandă politică la vedere. Aceasta rămâne principala problemă pentru toate conturile cu conţinut politic analizate: nu au nicio trasabilitate în viața reală dar creează conținut cu sute de milioane de vizualizări.

„De fapt ar fi chiar absurd să-ţi declari singur postarea drept politică, din moment ce TikTok nu permite reclamele politice deci conţinutul ar fi dat jos. Această interdicție inoperantă nu a dus nicidecum la depolitizarea spațiului online, ci doar o absolvire de vină a platformei în ceea ce privește moderarea și transparența conținutului politic”, adaugă Expert Forum.

Personalizate pentru tine