9 Mai 2011

IMAGINI cu Osama. Documentele confiscate justifica urmarirea sa



Statele Unite au dat publicitatii sambata mai multe inregistrari video confiscate in timpul raidului asupra resedintei din Pakistan a lui Osama ben Laden, care, potrivit unui oficial din serviciile de informatii, continua sa fie un "lider activ al Al-Qaida".

Cinci inregistrari video fara sonor, provenind din materialul confiscat in timpul raidului asupra resedintei lui ben Laden din orasul pakistanez Abbottabad, in cursul caruia liderul Al-Qaida a fost ucis, in noaptea de duminica spre luni, au fost prezentate jurnalistilor intr-o conferinta de presa, anunta Mediafax.

Una dintre ele, a carei data de realizare nu a fost determinata, il prezinta pe liderul Al-Qaida, cu barba alba, cu capul acoperit de o boneta neagra si acoperit de un vesmant maro, in timp ce urmareste televiziuni prin satelit.

Asezat pe jos, el foloseste telecomanda pentru a trece de la un post la altul, oprindu-se la canalele care difuzeaza imagini cu el.

Aceste imagini sunt cunoscute: ben Laden, cu un ciomag in mana, coboara o panta, unde liderul terorist se pregateste sa traga cu o arma Kalasnikov. Aceasta secventa a fost filmata probabil de o alta persoana.

Alte trei imagini video date publicitatii prezinta incercari de inregistrare.

Inregistrarile video si documentele confiscate de fortele speciale americane din resedinta lui bin Laden reprezinta "cea mai importanta" captura realizata vreodata in legatura cu un lider Al-Qaida, a afirmat sambata un oficial de rang inalt din serviciile de informatii.

"Datorita acestui raid, am pus mana pe cea mai importanta cantitate de documente care apartin unui lider terorist realizata vreodata", a declarat oficialul, care s-a exprimat sub protectia anonimatului in fata jurnalistilor.

Documentele confiscate justifica urmarirea sa

Cantitatea mare de documente confiscate in timpul raidului asupra resedintei lui Osama ben Laden demonstreaza "cat era de important" ca liderul al-Qaida sa fie cautat, a apreciat sambata directorul CIA, Leon Panetta, intr-un comunicat citat de AFP, potrivit agentiei Mediafax.

"Documentele gasite in resedinta demonstreaza din nou cat era de important sa il urmarim pe ben Laden", apreciaza Panetta.

"De la 11 septembrie, asta astepta de la noi poporul american. In cursul acestei operatiuni cruciale, ne-am respectat cuvantul", a adaugat el.



Citeste si