Grecia trebuie sa faca economii suplimentare, de usor peste 2 miliarde de euro, respectiv 1% din PIB, potrivit estimarilor preliminare incluse intr-un raport al Fondului Monetar International (FMI) si al Uniunii Europene privind reformele necesare statului elen, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

FMI si UE vor ca autoritatile de la Atena sa promoveze noile reduceri ale cheltuielilor si o serie de masuri de austeritate convenite de mai mult timp, inainte de aprobarea unui nou program de sustinere, de 130 de miliarde de euro, necesar evitarii falimentului, se arata in document.

Atentia este indreptata pe negocierile dificile dintre Grecia si creditorii privati pentru reducerea datoriilor cu 100 miliarde euro, de la 350 de miliarde euro in prezent, printr-un schimb de obligatiuni.

Comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn, a declarat vineri ca acordul "este foarte aproape" si ar putea fi convenit cel mai devreme in acest weekend.

Cu sau fara acest acord, Grecia trebuie sa convinga partenerii din zona euro ca face eforturi suficiente pentru aplicarea reformelor.
In acest sens, autoritatile elene trebuie sa faca, in 2012, reduceri suplimentare ale cheltuielilor, de 1% din PIB, respectiv usor pentru 2 miliarde de euro, potrivit FMI si UE.

"Grecia nu trebuie doar sa promita, dar sa si faca. Nu au fost indeplinite toate angajamentele. Aceasta este una dintre principalele probleme care afecteaza increderea", a declarat vineri, la Davos, ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble.

El a adaugat ca niciun program de protectie nu poate functia daca nu sunt rezolvate problemele reale.

Partenerii Greciei din zona euro au devenit tot mai exasperati de derapajele fiscale repetate si intarzierea reformelor si vor sa vada progrese inainte de a acorda al doilea program de ajutor.

Deficitul bugetului general al Greciei a atins 17,14 miliarde de euro in primele noua luni ale anului trecut, fiind deja peste tinta anuala de 17,1 miliarde de euro, potrivit datelor publicate vineri de institutul elen de statistica, ELSTAT.

UE, FMI si BCE au inclus in raportul confidential o lista de masuri care trebuie aplicate de autoritatile de la Atena.

In primul rand trebuie aprobata o rectificare de buget, cu mai multe economii, pentru ca tintele fiscale din acest an sa fie atinse. Troica sugereaza reduceri mari ale cheltuielilor in sectorul apararii si cel al sanatatii, ca si la institutiile de stat neperformate.

UE si FMI insista ca Grecia sa adopte reforma pensiilor suplimentare, de mult amanata, sa aplice un plan prin care la cinci angajati din sectorul public care pleaca din sistem sa fie angajat doar unul, precum si pentru liberalizarea accesului la profesii cum ar fi avocatura si cea de farmacist.

De asemenea, Grecia trebuie sa finalizeze evaluarea deficitului de capital al bancilor, sa imbunatateasca flexibilitatea salariilor si sa liberalizeze pietele produselor si serviciilor.

Lista de masuri nu este finalizata si ar putea fi modificata dupa discutiile cu autoritatile din Grecia, se arata in document.
Inspectorii UE, FMI si BCE se afla la Atena pentru a discuta aceste probleme.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri