Grecia trebuie sa urmeze calea reformelor asumate in cadrul pachetelor de ajutor financiar extern de la creditorii internationali, a declarat un purtator de cuvant al guvernului de la Berlin, dupa ce partidele care sustin politicile de austeritate au pierdut majoritatea in parlament.

"Acordurile trebuie urmate. Sunt cea mai buna cale pentru Grecia", a spus purtatorul de cuvant intr-o conferinta de presa, potrivit Reuters, conform Mediafax.

De asemenea, renegocierea pactului fiscal "nu este posibila", a afirmat reprezentantul executivului.

"Nu este posibil sa se renegocieze pactul fiscal, semnat de 25 din cele 27 de state membre UE", a spus el.

Presedintele ales duminica de francezi, Francois Hollande, vrea o rediscutare a pactului fiscal pentru introducerea unor elemente care sa promoveze cresterea.

Pietele financiare au fost afectate luni de temeri ca rezultatele inregistrate in alegerile de duminica din Grecia si Franta ar putea deraia planurile de combatere a crizei datoriilor suverane din regiune.

Dupa numararea a 99,64% din voturi in cadrul alegerilor parlamentare din Grecia, Noua Democratie (dreapta) si socialistii PASOK (stanga), partidele care au dominat scena politica mai multe decenii si singurele formatiuni importante care sustin politica proausteritate, au obtinut impreuna circa 32% din voturi si numai 149 din cele 300 de locuri in Parlament.

PASOK a obtinut numai 13,2% din voturi, fiind impins pe locul al treilea de Coalitia Stangii, cu 16,8%. Partidul Noua Democratie a atras 18,8% din voturi, iar liderului acestuia Antonis Samaras, va fi probabil desemnat sa formeze un nou guvern de catre presedintele Greciei, Karolos Papoulias.

Samaras ar urma sa primeasca luni mandatul pentru formarea noului guvern. Conform Constitutiei, presedintle Greciei, Karolos Papoulias, va da termen de trei zile partidului cu cele mai bune rezultate sa formeze executivul. Daca acesta esueaza, al doilea partid dupa numarul de locuri din parlament va primi mandatul, urmat de al treilea. In czul in care toate partidele desemnate esueaza, au loc noi alegeri dupa trei saptamani.

Grecia trebuie sa depaseasca un test dificil in iunie, cand trebuie sa aprobe in legislativ masuri suplimentare de reducere a cheltuielilor in valoare de 11 miliarde de euro, pentru urmatorii doi ani, in schimbul continuarii ajutorului financiar de la UE si FMI.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri