Statele zonei euro prezente la summitul G20 de la Los Cabos, in Mexic, s-au angajat sa lucreze in favoarea unei uniuni bancare, a afirmat marti presedintele mexican Felipe Calderon care asigura presedintia acestui grup de state dezvoltate si in curs de dezvoltare, relateaza AFP, citata de Mediafax.

"Sustinem intentia de a formula masuri concrete in vederea unei arhitecturi financiare mai bine integrata care sa inglobeze supervizarea, rezolutia falimentelor bancare si recapitalizarea bacilor, precum si garantarea depozitelor", a declarat Calderon citind comunicatul final al summitului.

Europenii considera aceasta ca fiind un pas concret inainte, in momentul in care sanatatea bancilor europene ingrijoreaza restul lumii la fel de mult ca si starea finantelor publice.

Mai multi lideri ai G20 au declarat deja ca principiul unei uniuni bancare europene a fost abordat in discutiile celui de-al saptelea summit G20.

"Am discutat de asemenea coordonatele pentru a avea aceleasi norme pentru asigurarea depozitelor si restructurarea bancilor", a declarat cancelarul german Angela Merkel.

Berlinul era mai degraba sceptic atunci cand a aparut acest concept.

"Declaratia finala mentioneaza eforturile care sunt intreprinse pentru uniunea bancara si pentru o mai mare stabilitate financiara", a indicat pentru presa un responsabil al delegatiei franceze luni. Insa "G20 nu este locul unde sa ajungem la un acord cu privire la modalitatile tehnice", a adaugat acesta.

Conform presedintelui Uniunii Europene Herman Van Rompuy, europenii vor discuta la Consiliul European de la 28 si 29 iunie la Bruxelles.

Statele Unite apreciaza proiectul, care este conform acestora "un complement necesar pentru uniunea monetara".

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri