Premierul Italiei, Mario Monti, s-a declarat "foarte ingrijorat" ca autoritatile regionale din Sicilia se indreapta spre faliment si a cerut guvernatorului, investigat pentru legaturi cu Mafia, sa-si confirme intentia de a demisiona pana la sfarsitul lunii, potrivit Financial Times.

Precedentul guvernator al Siciliei se afla in inchisoare cu o sentinta de sapte ani pentru ajutarea si favorizarea Mafiei, scrie Mediafax.

Datoria autoritatilor regionale din Sicilia se ridica la 5,3 miliarde de euro la sfarsitul anului trecut, potrivit Bloomberg. Mafia, care controleaza sudul Italiei, este cea mai mare afacere privata din tara, cu venituri anuale de 140 de miliarde de euro.

Potrivit unui studiu publicat la inceputul anului si citat de cotidianul The Telegraph, lichiditatile Mafiei ar atinge 65 de miliarde de dolari.

Profitul anual obtinut de Mafie este estimat la circa 100 de miliarde de euro, echivalentul a 7% din PIB al Italiei.

Sicilia se numara printre cei 23 de emitenti italieni cu rating mai mic decat cel al tarii retrogradati luni de agentia Moody's. Scaderea calificativelor a urmat retrogradarii tarii spaptamana trecuta si a amplificat posibilitatea unor falimente in lant la nivel local daca guvernul central nu intervine.

Monti a indicat, fara sa dea detalii, ca Roma va lua masuri pentru a ajuta Sicilia sa-si plateasca datoriile, declarand ca guvernul "va folosi cele mai eficiente si indicate instrumente".

Datoria autoritatilor locale din Italia reprezinta doar 5,7% din totalul de 1.960 miliarde de euro al intregii tari, insa regiunile si orasele se afla sub presiune considerabila, ca urmare a deciziei guvernului de a reduce subventiile pentru a echilibra bugetul central.

Sicilia este de foarte mult timp considerata una dintre cele mai slab administrate regiuni din Italia, sectorul public asigurand cea mai mare parte a economiei si locurilor de munca. Regiunea este numita si "Grecia Italiei".

Situatia financiara precara a Siciliei a fost exacerbata de criza politica, dar si de statutul special, de regiune autonoma, care ar putea complica o interventie a autoritatilor de la Roma. Guvernatorul Raffaele Lombardo a declarat ca va demisiona pana la 31 iulie, inaintea alegerilor din octombrie, indiferent daca va fi trimis sau nu in instanta ca urmare a unei investigatii privind asocierea cu Mafia.

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri