Zece orase mari din Italia sunt in pericol de a intra in incetare de plati, Napoli si Palermo fiind in capul "listei negre", potrivit cotidianului La Stampa, situatie care evidentiaza presiunea datoriilor autoritatilor locale asupra celei de-a treia mari economii din zona euro.
"Cel putin zece orase mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt in pericol de faliment", scrie La Stampa, citand specialisti guvernamentali lasati neidentificati, potrivit Mediafax.

Articolul publicatiei italiene vine dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute doua regiuni din Spania au anuntat ca vor cere ajutorul guvernului central pentru a-si putea plati datoriile. Alte cateva dintre cele 17 regiuni autonome din Spania, intre care Catalonia, Andalucia si Castilla La Mancha, ar putea cere de asemenea ajutor financiar.

O decizie a guvernului Italiei obliga autoritatile locale sa scada cu 25% valoarea contabila a unor active, rezultand deficite mari in finantele acestora. Activele vizate includ venituri din surse precum amenzi si taxe de managementul deseurilor, de foarte multe ori supraestimate de autoritatile locale in planurile bugetare.

Premierul Italiei, Mario Monti, s-a declarat, saptamana, trecuta, "foarte ingrijorat" ca autoritatile regionale din Sicilia se indreapta spre faliment. Datoria autoritatilor regionale din Sicilia se ridica la 5,3 miliarde de euro la sfarsitul anului trecut, potrivit Bloomberg.

Datoria autoritatilor locale din Italia reprezinta doar 5,7% din totalul de 1.960 miliarde de euro al intregii tari, insa regiunile si orasele se afla sub presiune considerabila, ca urmare a deciziei guvernului de a reduce subventiile pentru a echilibra bugetul central.

Italia se afla, alaturi de Spania, sub presiune pe pietele financiare, in contextul crizei datoriilor din zona euro. Costurile de imprumut ale celor doua tari se afla la niveluri ridicate, din cauza indatorarii guvernelor de la Madrid si Roma. In cazul Spaniei, costurile de imprumut pe zece ani se afla la circa 7,5%, peste pragul de 7%, considerat nesustenabil si care a condus la acordarea de pachete de ajutor financiar Greciei, Irlandei si Portugaliei.

Spania este in discutii cu Germania pentru un program de salvare


Ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, se va intalni marti cu omologul spaniol Luis de Guindos, pe fondul temerilor ca cresterea randamentelor obligatiunilor Spaniei va obliga acest stat sa ceara de la UE si FMI un program de ajutor de 300 miliarde euro, relateaza The Guardian.

Randamentul obligatiunilor pe termen de 10 ani ale Spaniei a urcat luni la 7,59%, cel mai ridicat nivel de la crearea euro, iar bursa din Madrid a scazut cu 5%, dupa noi informatii negative legate de situatia financiara a regiunilor spaniole.

Pietele au fost agitate si de indicii din partea politicienilor de la Berlin potrivit carora Germania pregateste temrenul pentru iesirea Greciei din zona euro.

Traderii nu au fost impresionati de declaratia lui Guindos ca Spania nu va fi a patra tara din zona euro care va cere sprijin financiar, dupa ce Murcia a devenit duminica a doua regiune dupa Valencia care a anuntat ca va cere sprijinul guvernului de la Madrid.

Siesta spaniola, o noua victima a crizei

Comerciantii din Spania ar putea renunta la siesta traditionala de dupa-amiaza pentru a incerca sa revigoreze cresterea consumului, care a scazut cu 23% din 2007 si a contribuit la intrarea economiei in cea de-a doua runda de recesiune din ultimii trei ani.

Pentru a stimula consumul, guvernul a aprobat recent o lege care permite magazinelor cu suprafata de peste 300 metri patrati sa-si extinda programul cu 25%. Noile reglementari ar putea incuraja comerciantii cu amanuntul sa elimine siesta traditionala dintre orele 14:00-16:00 si sa lucreze duminica sau de sarbatori, potrivit Bloomberg.

Spania urmeaza exemplul altor state din zona euro care incearca sa liberalizeze programul retailerilor, constrans de unele guverne din considerente religioase, pentru odihna sau pentru a proteja comerciantii mai mici, care nu dispun de suficiente resurse pentru a plati angajatii sa lucreze cu program prelungit.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri