Fondul Monetar International analizeaza oprirea sprijinului pentru Grecia, din cauza incapacitatii acestei tari de a-si respecta angajamentele asumate in programul de salvare convenit cu creditorii, potrivit unui articol care va aparea luni in Der Spiegel, relateaza publicatia elena Kathimerini, informeaza Mediafax.
Grecia ar putea intra in default in luna septembrie, se arata in articolul publicatiei germane, conform caruia rabdarea oficialilor FMI se apropie de sfarsit.

"Oficiali de rang inalt ai Fondului au informat Uniunea Europeana ca FMI nu mai vrea sa mai ajute Grecia", potrivit publicatiei germane.
FMI si-a mentinut punctul de vedere ca Grecia trebuie sa reduca raportul dintre datorii si PIB la 120% pana in 2020, pentru ca datoria publica sa devina sustenabila pe termen mediu, dar reprezentantii institutiei sunt foarte pesimisti in legatura cu capacitatea tarii de a face acest lucru.

"Acordarea unui timp mai indelungat Greciei pentru respectarea tintelor fixate ar necesita un ajutor suplimentar de 10-50 miliarde de euro, estimeaza troica creditorilor formata din UE, Banca Centrala Europeana (BCE) si FMI.

Multe dintre guvernele tarilor din zona euro nu sunt dispuse insa sa faca noi concesii Greciei. Pe de alta parte, majoritatea guvernelor considera ca riscurile legate de iesirea Greciei din zona euro pot fi tinute sub control.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri