Banca Nationala a Ungariei a cerut, luni, FMI sa inchida biroul din Budapesta al institutiei, despre care afirma ca nu ar mai fi necesar, intrucat autoritatile ungare vor achita, probabil, imprumutul luat in 2008 de la Fond pana la sfarsitul acestui an, inainte de scadenta.

In general, finalizarea unui acord de imprumut presupune si inchiderea biroului Fondului din tara respectiva, intrucat relatia foarte stransa nu mai este necesara, dar decizia finala apartine FMI, scrie cotidianul ungar Portfolio, noteaza Mediafax.

Guvernatorul bancii centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, i-a transmis o scrisoare directorului general al FMI, Christine Lagarde, in care afirma ca biroul din Budapesta al institutiei internationale ar trebui inchis, "mentinerea acestuia nemaifiind justificata", intrucat Ungaria "va plati, probabil, un imprumut FMI luat in 2008 inainte de termen, pana la sfarsitul acestui an". Matolcsy este reprezentantul Ungariei in Consiliul Guvernatorilor FMI, din care fac parte toate statele membre.

Scrisoarea transmisa conducerii FMI a fost postata si pe site-ul bancii Ungariei. Matolcsy a notat si ca autoritatile de la Budapesta apreciaza cooperarea cu reprezentantul FMI in Ungaria, Irina Ivasenko, despre care a afirmat ca a avut un rol cheie in succesul acordului cu Fondul.

"In lumina acestor lucruri, propun inchiderea biroului local al FMI", a afirmat Matolcsy in scrisoarea de o pagina postat pe site-ul bancii.

Guvernul ungar a platit cea mai recenta transa catre FMI in iunie, de 310 milioane de euro, iar incepand din august si pana in martie anul urmator mai are de achitat 2,2 miliarde de euro, din care 1,85 miliarde de euro in acest an. In plus, banca nationala are obligatii de plata de 730 miliarde de euro pana in vara anului urmator, din care 360 de milioane de euro in acest an.

Ungaria a incheiat la sfarsitul anului 2008 un acord de imprumut in valoare de 20 de miliarde de euro cu FMI, UE si Banca Mondiala, in contextul izbucnirii crizei financiare globale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri