PLAN DE PACE. Soarta Ucrainei va fi decisa miercuri

Liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei si Frantei se vor intalni miercuri in capitala belarusa Minsk pentru a discuta un plan de pace menit sa puna capat conflictului din estul Ucrainei, a anuntat Berlinul, citat de BBC News Online.

Anuntul a fost facut dupa ce cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Francois Hollande, seful statului ucrainean Petro Porosenko si liderul rus Vladimir Putin au discutat duminica la telefon despre planul de pace, anunta Mediafax.

Merkel, Hollande, Porosenko si Putin au avut o conferinta telefonica "extinsa" duminica, a precizat purtatorul de cuvant al Guvernului german, Steffen Seibert, intr-un comunicat.

Cei patru lideri au discutat "un pachet de masuri" pentru a incerca sa ajunga la "un acord cuprinzator privind solutionarea conflictului din estul Ucrainei", a declarat Seibert, adaugand ca liderii intentioneaza sa se intalneasca miercuri.

Presedintele francez, Francois Hollande, si cancelarul german, Angela Merkel, au lansat o initiativa de pace in speranta solutionarii crizei ucrainene. Hollande si Merkel au fost joi si vineri in Ucraina si in Rusia pentru discutii cu presedintele ucrainean, Petro Porosenko, si cel rus, Vladimir Putin.

Citeste si:
Rusia cere o întâlnire de urgență a Cvartetului pentru conflictul...
Rusia cere o întâlnire de...

Negociatorii vor sa intocmeasca un document pentru implementarea acordului de pace incheiat in septembrie la Minsk si care este incalcat in mod regulat. Potrivit lui Hollande, planul negociat in prezent prevede o zona demilitarizata de 50-70 de kilometri si o autonomie extinsa in regiuni din estul Ucrainei.

Liderii occidentali si Kievul acuza Rusia ca alimenteaza conflictul furnizandu-le arme si antrenandu-i pe separatistii prorusi care lupta impotriva fortelor ucrainene in estul Ucrainei, dar si ca trimite trupe peste granita pentru a participa la lupte. Moscova neaga acuzatiile care i se aduc.

Sursa foto: Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri