Premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat decizia drept o confirmare a rezultatelor obținute în plan fiscal și al investițiilor, dar a avertizat că acestea pot fi puse în pericol dacă blocajul politic continuă. Totodată, Bolojan a acuzat PSD că a contribuit la actuala criză politică și că a blocat legea salarizării.
S&P: investiții publice de 8,5% din PIB și absorbție ridicată a PNRR
S&P arată în evaluarea publicată pe 2 octombrie că, în pofida blocajului politic început în luna mai, consolidarea fiscală și absorbția fondurilor europene au rămas pe traiectoria anticipată în 2026.
Agenția evidențiază un buget de investiții publice echivalent cu 8,5% din PIB și rate de absorbție ale Planului Național de Redresare și Reziliență de peste 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene precizase anterior că aceste procente reprezintă estimări preliminare și că rezultatele finale vor putea fi stabilite după ultima cerere de plată transmisă Comisiei Europene.
„Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor și menținerea fermă a direcției au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României”, a transmis Ilie Bolojan.
Premierul interimar susține că absorbția ar fi putut fi și mai ridicată dacă ar fi fost adoptată noua lege a salarizării, acuzând PSD de blocarea proiectului și estimând impactul la aproximativ 770 de milioane de euro.
S&P nu atribuie însă unei singure formațiuni politice responsabilitatea pentru blocaj. Agenția vorbește despre destrămarea coaliției și despre procesul prelungit de formare a unui nou Guvern, pe care îl consideră un risc pentru implementarea politicilor fiscale.
Deficitul a scăzut cu aproape 27 de miliarde de lei în opt luni
Bolojan invocă și execuția bugetară din primele opt luni ale anului.
Deficitul bugetar a ajuns la 59,42 miliarde de lei, echivalentul a 2,89% din PIB, față de 86,36 miliarde de lei și 4,51% din PIB în perioada similară din 2025. Diferența nominală este de aproape 27 de miliarde de lei.
În același timp, investițiile publice au ajuns la aproximativ 97,05 miliarde de lei, cu 25,1 miliarde de lei peste nivelul primelor opt luni din 2025.
„Am redus deficitul cu aproape 27 de miliarde de lei față de anul trecut, fără să oprim investițiile, care au ajuns la 97 de miliarde de lei în primele opt luni”, a transmis Bolojan.
Premierul interimar afirmă și că cheltuielile de personal ale statului au scăzut cu aproape 9 miliarde de lei în ultimele 14 luni.
În paralel, costurile cu dobânzile continuă să crească. În primele opt luni din 2026, statul a cheltuit aproximativ 42,05 miliarde de lei cu dobânzile, cu 8,86 miliarde de lei mai mult decât în perioada similară din 2025, o creștere de 26,7%.
Perspectiva rămâne negativă
Menținerea ratingului nu elimină riscurile pentru România.
S&P păstrează perspectiva negativă, invocând riscurile legate de implementarea măsurilor de consolidare fiscală, deficitul extern ridicat și vulnerabilitatea României la schimbările de încredere ale investitorilor.
Agenția estimează că deficitul bugetar va coborî la aproximativ 6,25% din PIB în 2026, de la 7,9% în 2025, dar avertizează că un blocaj politic prelungit ar putea afecta ajustarea prevăzută pentru următorii ani.
Bolojan avertizează, la rândul său, că menținerea situației politice actuale poate afecta credibilitatea României în fața finanțatorilor.
„Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanțatorii că suntem frecventabili. Implicit, direcția cea bună va fi deviată, iar eforturile de până acum vor fi irosite”, a transmis premierul interimar.
El invocă și avertismentul S&P privind riscul unor „compromisuri de politică publică suboptime, adoptate în ultimul moment”.
Bolojan: viitorul Guvern trebuie să continue aceeași linie fiscală
În mesajul său, premierul interimar susține că viitorul Executiv trebuie să păstreze disciplina bugetară și să evite o revenire la creșterea cheltuielilor fără acoperire.
„Viitorul guvern trebuie să continue linia, să mențină cumpătarea, să construiască exclusiv pe teren sănătos și să cheltuiască numai ce are”, a spus Bolojan.
S&P indică, de asemenea, că perspectiva României ar putea reveni la stabilă dacă deficitele fiscal și extern se reduc și dacă este adoptat un plan credibil de politici pe termen mediu, sprijinit de suficient consens politic. În sens invers, prelungirea instabilității și ratarea ajustării fiscale ar putea pune presiune suplimentară pe rating.