Presedintele american Barack Obama a afirmat, joi, intr-un mesaj cu ocazia sarbatorii Novruz, Anul Nou iranian, celebrat la 21 martie, ca in acest an pentru prima data in ultimele decenii Statele Unit si Iranul isi pot ameliora in mod semnificativ relatiile diplomatice, relateaza BBC News Online.

Adresandu-se liderilor de la Teheran si poporului iranian, Barack Obama a admis inregistrarea unor pogrese in cadrul negocierilor asupra programului nuclear al Iranului, dar a mentionat ca divergentele persista, scrie Mediafax.

"Un moment la fel ca si cel de acum este putin probabil sa mai apara in curand. Eu sunt sigur ca popoarele noastre au o sansa istorica de a solutiona aceasta problema in mod pasnic si aceasta oportunitate nu trebuie ratata", a spus presedintele american.

Negocierile dintre marile puteri si Teheran in vederea restrictionarii capabilitatilor nucleare iraniene in schimbul unei anulari a sanctiunilor impuse de catre occidentali au atins o etapa critica, inainte de termenul-limita prevazut la sfarsitul lui martie pentru ajungerea la un cadru in baza caruia sa fie incheiat acordul final pana la 30 iunie.

Iranul si Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franta si Germania) poarta in Elvetia negocieri pe tema programului nuclear iranian. Israelul si Occidentul suspecteaza Iranul ca incearca sa fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzatiile.

Citeste si:
Top 10 cei mai puternici politicieni din lume... si din Romania
Top 10 cei mai puternici...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Lumea in schimbare: Donald Trump va prelua conducerea SUA