Polonia cere anularea actului fondator NATO - Rusia. Serghei Lavrov spune ca nu va ataca Turcia

Polonia vrea anularea Actului fondator privind relatiile NATO-Rusia, astfel incat pe teritoriul tarii sa poata fi instalate baze ale Aliantei Nord-Atlantice, a declarat noul ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, intr-un interviu aparut miercuri in cotidianul Gazeta Wyborcza, citat de Digi 24.

Adoptat in 1997, Actul afirma ca NATO nu are „nicio intentie, niciun proiect si niciun motiv de a desfasura arme nucleare pe teritoriul noilor membri”, fiind interpretat de Moscova ca interzicand instalarea de baze permanente ale NATO. Este insa vorba despre „un acord cu caracter politic, fara forta de lege, incheiat intr-o alta realitate internationala”, inainte ca Polonia sa fie primita, alaturi de Cehia si Ungaria, in Alianta in 1999, a explicat ministrul Waszczykowski, cerand o „egalizare” a nivelului de securitate intre „vechii” si „noii” membri ai NATO.

Declaratia vine in contextul in care relatiile Rusiei cu NATO s-au deteriorat puternic dupa ce Turcia (membru NATO) a doborat un avion de lupta rusesc, acuzand ca i-a violat spatiul aerian. Un bombardier militar rusesc SU-24 (foto jos) a fost doborat la granita dintre Turcia si Siria, aceasta fiind prima pierdere majora a Rusiei dupa lansarea ofensivei din Siria de la sfarsitul lui septembrie. Incidentul a fost confirmat de ministerul Apararii din Rusia.

Serghei Lavrov: Doborarea avionului rus este o "provocare planificata", dar Rusia nu va ataca Turcia

Doborarea avionului militar rus de catre armata turca este o "provocare planificata", acuza ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, dand asigurari ca Rusia nu intentioneaza sa intre in razboi cu Turcia. "Avem dubii serioase ca este vorba de un incident neintentionat; credem ca este vorba de o provocare planificata", a declarat Serghei Lavrov dupa o convorbire cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, conform Mediafax.

"Dar nu intentionam sa declansam razboi impotriva Turciei", a subliniat seful diplomatiei ruse, conform ziarului Washington Post. Armata turca a doborat, marti dimineata, un avion de vanatoare rus, la frontiera Siriei cu Turcia. Ankara sustine, fara dovezi, ca avionul rus ar fi patruns in spatiul aerian turc. Moscova respinge acuzatiile. Cei doi piloti rusi s-au catapultat, iar o grupare insurgenta a etnicilor turci din Siria anuntase ca au fost impuscati mortal. Moscova a anuntat insa ca unul dintre piloti a fost salvat.

Citeste si:
Rusia a cerut SUA sa nu publice convorbirile dintre Putin si Trump
Rusia: Serghei Lavrov a cerut...

Sursa foto: BelkaG_Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri