Presedintele Frantei, Francois Hollande, a declarat, in urma atacurilor de la Bruxelles, ca "toata lumea este vizata in acest moment" de atentate si ca "ne aflam in fata unei amenintari globale" care cere la randul sau, raspunsuri globale.

"Trebuie sa tinem cont de amploarea si de gravitatea terorismului", a avertizat acesta, adaugand ca "razboiul trebuie dus in toata Europa" si subliniind necesitatea unor "reactii pe plan international", potrivit Mediafax. Europa trebuie sa ia "masurile necesare avand in vedere gravitatea acestei amenintari" a mai avertizat presedintele Frantei, subliniind ca tara sa "a fost ea insasi atacata" si ca isi "aduce contributia", potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, citat de Le Figaro.

"Razboiul va fi de lunga durata", a mai spus acesta. Francois Hollande a facut apel la unitatea europeana si globala, adaugand ca fiecare trebuie sa dea dovada de solidaritate si de constiinta civica. "Nu va exista dezvoltare economica daca nu vom coopera in domeniul securitatii", a mai declarat presedintele Frantei.

Cel putin 34 de persoane au fost ucise si peste 130 au fost ranite in trei atentate teroriste care au avut loc marti dimineata la Bruxelles, doua dintre ele pe aeroport si una la metrou. Premierul Dacian Ciolos a anuntat ca nu exista cetateni romani intre victimele atentatelor din Bruxelles, nici la aeroport, nici la metrou.

Bilantul anterior, anuntat de autoritati, era de 26 de morti si 136 de raniti. "Ne-a fost teama de un atac terorist si acesta a avut loc. Stim ca sunt multi morti, multi raniti, multi dintre ei straini", a declarat premierul belgian Charles Michel intr-o conferinta de presa.

Citeste si:
Cortina cade peste presedintia lui Francois Hollande
Cortina cade peste...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri